Apele Române, după scandalul apei potabile: „Creștere temporară a concentrației de amoniu”

×
Publicitate

Directorul Apa Nova, Mihai Sarin, a făcut joi declarații la Primăria Capitalei, precizând că apa din București este bună de folosit.

Director Apa Nova, Mihai Savin: „Rezultatele probelor de pe 29 ianuarie nu indică depăşiri ale clorului.

În fapt, a existat o depășire pe râul Argeș a indicatorului amoniu, așa că msura cea mai urgentă şi mai rapidă a fost de creştere a dozei de clor, dar nu peste limita admisă de lege. Această doză a dat în anumite puncte din Sectorul 6 un miros de clor. În secunda doi, am trecut la alimentarea oraşului Bucureşti preponderant din râul Dâmboviţa. Astfel, am atenuat orice altă posibilă poluare a surselor de apă dîin râul Agreș. Monitorizăm tot. Apa este potabilă şi este bună de folosit.

Nu cunoaştem pe ce se bazează avertismentul Ministerului Sănătăţii, nu am primit nicio notificare. Ceea ce facem, facem cu profesionalism și nu există niciun pericol pentru sănătatea publică. Variaţii ale parametrilor există. Atunci când clorul ajunge în limita maximă, sigur că se poate să apară miros. Ce pot să vă spun e că, față de reglementările române care spun că este vorba despre 0.5 miligrame pe litru, OMS recomandă 1 miligram pe litru.. Preferăm să nu avem viruşi şi bacterii în apă. Până și OMS recomanda tratări mai mari. În SUA se recomandă până la 2 miligrame pe litru. Prin urmare, apa din Bucureşti este bună de folosit şi nu există niciun pericol pentru sănătatea publică.”

„A fost o comunicare pe social media. Cineva a creat panică. Nu am cunoscut amplitudinea. Până am intervenit, lumea era deja agitată. Nu mai există niciun risc”, a mai spus directorul Apa Nova.

Citește și
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

„Domnule director, ce gust are apa?”, l-a întrebat un jurnalist.

„A avut gust bun”, a răspuns el.

„N-a avut clor?”

„Nu.”

Vitalie Cojocari, corespondent Știrile ProTV:Ședința Consiliului General a început cu explicații date chiar de directorul general adjunct al APA NOVA despre scandalul momentului. A încercat să explice dacă este sau nu bună de băut apa de la robinet. El susține că nu ar fi fost vorba de o poluare pe râul Argeș, ci doar o fluctuație a amoniului – o fluctuație normală, susține el. Astfel încât amoniul ar fi ajuns în apă din cauza îngrășămintelor chimice.

El susține că acest lucru nu e periculos. El susține că apa provenită din râul Argeș ar fi fost tratată cu o cantitate mai mare de clor, dar nu mai ar fi depășit limita. Directorul general adjunct susține că astfel de situații s-au mai petrecut și în trecut, iar protocolul presupune să anunțe doar Apele Române, ceea ce s-a și întâmplat. Reprezentanții Apa Nova califică drept absurde recomandările Ministerului Sănătății. Primăria Capitalei a cerut instituțiilor statului să lămurească situația.”

Reacția Apelor Române

Administrația Națională „Apele Române" a emis, joi, un punct de vedere referitor la concentrația de clor din apă de la robinet din sectoarele 5 și 6.

Redăm comunicatul integral:

„Referitor la depășirea anumitor parametrii de calitate a apelor de pe râul Argeș, amonte de captarea Crivina exploatată de S.C. APA NOVA S.A. București, vă informăm următoarele:
În conformitate cu HG nr.100 2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafață pentru potabilizare și a Normativului privind metodele de măsurare și fecvența de prelevare și analiză a probelor din apele de suprafață destinate producerii de apă potabilă, râul Argeș, în secțiunea Crivina, se încadrează în categoria A2 de calitate, cantitatea de amoniu recomandată este de 1,0 mg/l, iar cea maximă admisibilă este de 1,5 mg/l.

Conform aceluiași act normativ menționat mai sus, completat cu prevederile Legii Apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare, frecvența de prelevare și analize de calitate a apelor pentru cursurile de râu încadrate în categoria A2 este stabilită de către autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor (prin Administrația Națională „Apele Române” (A.N.A.R.) – A.B.A. Argeș -Vedea) odata pe luna și care a coincis cu data de 28 ianuarie 2019, iar operatorul de apa S.C. APA NOVA S.A. București prelevează probe zilnice pentru asigurarea unei tratări corespunzătoare în vederea distribuției apei potabile către populație.

Valoarea indicatorului amoniu în secțiunea de măsură – amonte captare Crivina a fost de 0,796 mg/l (analize ale A.B.A. Argeș - Vedea în data de 28 ianuarie 2018) iar valoarea transmisă telefonic de către S.C. APA NOVA S.A. București, pentru data de 28.01.2019, a fost de 1,3 mg/l, deci sub pragul obligatoriu de 1,5 mg/l, ceea ce înseamnă că apa brută de pe cursul de apă Arges-Vedea s-a încadrat în parametrii pentru potabilizare prin tratare.

În urma discuțiilor telefonice purtate cu reprezentanții S.C. APA NOVA S.A. București, în data de 29 ianuarie 2019, aceștia au afirmat că ar putea exista o creștere a concentrației de amoniu în apă. În consecință, specialiștii ANAR, pentru crearea unei diluții corespunzătoare, au majorat debitul râului Argeș evacuat din acumularea Golești de la 16 mc/s la 30 mc/s încă din cursul zilei de 29.01.2019, ajungând până la 45 mc/s, astăzi 31 ianuarie 2019.

În data de 30 ianuarie 2019, după informarea transmisă de către S.C. APA NOVA S.A. București, A.B.A. Argeș - Vedea a prelevat suplimentar probe în secțiunile râului Argeș amonte Priza Crivina, precum și la km 36 secțiune Baraj Ogrezeni, valorile măsurate pentru parametrul amoniu fiind de 0.509mg/l, respectiv 0.475 mg/l.

Având în vedere cele mai sus prezentate, Administrația Națională „Apele Române” informează că în ultimele zile a fost vorba de o creștere temporară a concentrației de amoniu pe râul Argeș, cu încadrare în limitele de calitate pentru apa brută (pe cursul de apă) care poate fi cauzată de topirea stratului de zăpadă de pe câmpuri și antrenarea deșeurilor de orice fel din aceste zone (surse difuze), nefiind depășite limitele admise de HG 100/2002, ceea ce permite operatorului de apa S.C. APA NOVA S.A. București o tratare corespunzătoare (inclusiv prin clorinare), care să permită funizarea apei potabile către populație și informarea corespunzătoare a acesteia.

A.N.A.R. prin A.B.A. Argeș - Vedea nu are atribuții privind procesul de tratare și potabilizare a apei efectuat de către S.C. APA NOVA S.A. București, necunoscându-se cantitatea de clor ce a fost folosită în acest proces și, prin urmare, nu are cum să informeze populația asupra acestui aspect.

A.N. „Apele Române” va continua monitorizarea parametrilor de calitate ai râului Argeș în vederea corelării acțiunilor necesare pentru tratare, în vederea potabilizării cu operatorul S.C. APA NOVA S.A. București.”

Ministerul Sănătății avertizează că apa NU e bună pentru băut sau gătit

Timp de cel puţin 48 de ore apa care curge la robinetele din Capitala nu trebuie folosită nici pentru băut, nici pentru gătit şi nici măcar pentru igiena personală.

Este avertismentul emis miercuri seara de Ministerul Sănătăţii, după ce Direcţia de Sănătate publică a luat probe din sectoarele 5 şi 6, unde locuitorii s-au plâns de gustul şi mirosul apei.

Ministerul spune că în toate cele 5 probe conţinutul de clor NU corespunde limitelor stabilite de legislația în vigoare. În schimb, Apa Nova susţine că apa este potabilă. Situaţia se datorează cantităţii mari de clor folosită de Apă Nova pentru tratarea apei, după ce raul Argeş ar fi fost poluat cu amoniu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.