Din ce în ce mai multe clădiri istorice din București sunt recondiționate și transformate în reședințe private

×
Publicitate

Altădată ignorate de investitori, clădirile istorice sunt căutate acum pentru a fi reparate și transformate în reședințe private, sedii de firme sau centre de evenimente.

După modelul unor orașe europene și în București investitorii le dau o altă viață acestor imobile. Doar în ultimii ani zeci de bijuterii - monumente istorice au fost cumpărate și refăcute în Capitală.

Am mers în casa care a fost cândva reședința familiei Teodoreanu. O familie de intelectuali remarcabili din București, cu origini ce se întind dincolo de Revoluția de la 1848. Aici își petrecea o mare parte a timpului scriitorul Ionel Teodoreanu.

Monica Barbu, Președinte Companie Imobiliară: ”Decorul acestei case și de asemenea evenimentele care se întâmplau în interiorul familiei au devenit și sursa de inspirație și decor propriu zis pentru "La Medeleeni".E amplasată central, are un caracter arhitectural, artistic deosebit„.

Actualul proprietar a văzut potențial pentru un imobil uitat de vreme. Odată consolidată, clădirea va cuprinde 3 apartamente, scoase la vânzare cu peste 1 milion de euro.

Cristian Badea, Reprezentant Dezvoltator: ”Avem un exemplu tipic de Bozart, de stil arhitectural de sfârșit de secol 19 început 20. Timp de 120 ani a fost clădire rezidențială, vrem să rămână rezidențială, scopul nostru e că în centrul orașului să încercam să readucem un mod de locuire care a fost posibil și plăcut, dezirabil acu 100 de ani”.

O altă bijuterie arhitectuală scoasă la vânzare este Palatul Athanasovici din centrul Bucureştiului, ridicat pe la 1910. Doctorul Gheorghe Athanasovici, împreună cu dr Carol Davila au fondat Școala Națională de Medicină din București.

Este un palat cu o suprafață construită de 1700 mp, cu peste 30 de camere.

Eduard Uzunov, Președinte Companie Imobiliară: ”Unul dintre ultimele palate de vânzare de aici din zonă, este absolut spectaculos prin dimensiuni, înălțimea camerelor, prin scara care duce către etaj, la etaj se țineau baluri la care era și Regina Măria invitată”.

Clădirea este deja consolidată, însă viitorul proprietar va avea de făcut investiții serioase. Palatul se vinde cu 3 milioane 500 de mii de euro.

Recent, mai multe clădiri istorice din București au fost consolidate de proprietari privați. În cartierul Armenesc, de pildă, cu o istorie de peste 100 de ani, se află casa în care și-a trăit ultimii ani de viață Dimitrie Bolintineanu, scriitor și om politic.

Clădirea a trecut prin ample lucrări de reparaţii care au durat 3 ani și au costat peste 2 milioane de euro. Iar acum este un spaţiu folosit pentru diferite evenimente.

Aici în casele respective au trăit primii negustori ai Bucureştiului. Procesul de recondiționare a fost unul greu dar frumos pentru că foarte multe din obiecte vechi au fost recondiționate de unii din cei mai buni restauratori din România

Tot în zona centrală găsim o casă construită în anii 1940 şi reparată.

În zona Munteniei, vilele și conacele se vând cu un preț mediu de 4.000.000 de euro, fiind cea mai scumpă piață de imobile istorice din țară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62394427
Doi soți au câștigat la loto 1 milion de dolari chiar a doua zi după ce s-au căsătorit

Un cuplu proaspăt căsătorit a câștigat la loterie 1 milion de dolari chiar a doua zi după nuntă. Norocoșii au declarat Loteriei din Michigan că intenționează să-și investească câștigurile, scrie Business Insider.

62401117
O femeie și-a rupt părul și l-a pus în mâncare intenționat ca să primească banii înapoi, într-un restaurant. VIDEO

Proprietarul unui restaurant din Blackburn, Lancashire, a rămas dezgustat după ce o clientă și-a pus propriul păr în mâncare ca să primească banii înapoi.

62400748
Ziua internațională a combaterii fascismului și antisemitismului

La data de 9 noiembrie 2023 este marcată Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului, o sărbătoare care îşi propune să aducă în atenţie lupta împotriva oricăror forme contemporane de discriminare şi antisemitism.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.