Dezinsecție cu probleme în Ilfov. Pe cine acuză autoritățile, după ce oamenilor li s-a făcut rău

×
Publicitate

Problemele resimţite săptămâna trecută în timpul dezinsecţiei din Ilfov i-ar fi afectat doar pe cei care nu s-au ferit de soluţia pulverizată, arată o concluzia preliminară a anchetei.

Oamenii ar fi trebuit să fie anunţaţi să nu se expună substanţei pentru dezinsecţie, dar Consiliul Judeţean şi primăriile îşi pasează acum responsabilitatea informării populaţiei.

Cu toate acestea, specialiştii susţin că soluţia nu este toxică şi poate provoca cel mult iritaţii.

Joi, după ora 23.00, mai multe persoane au anunţat pe reţelele de socializare ca dezinsecţia din Popeşti Leordeni, Berceni şi Bragadiru ar fi afectat populaţia. Locuitorii descriau supăraţi că au avut stări de vomă şi usturimi în zona ochilor.

Dezinsecţia a încetat imediat, iar cei de la ISU au adus un utilaj de monitorizare chimică şi biologică a aerului, dar nu au depistat substanţe periculoase în aer.

La 4 zile de la incidente, Consiliul Judeţean Ilfov a ieşit cu un raport preliminar al anchetei. Susţine că numărul celor afectaţi este mai mic decât au crezut iniţial, pentru că doar două persoane au sunat la 112.

Marian Petrache, preşedintele Consiliului, a declarat că au fost două posibile cauze: nu au fost informaţi de primării că trebuie să se ferească de expunerea la substanţele pentru dezinsecţie, iar operatorii utilajelor ar fi pulverizat din greşeală spre locuitori.

Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov: „Primăriile sunt obligate să facă informarea amănunţită a cetăţenilor. Este posibil ca operatorul să vadă grup de oameni şi să nu oprească aparatul cu care se face pulverizarea. Vă rog să mă scuzaţi, ce să fac? Dă iau tot Consiliul Judeţean să-l trimit la Popeşti Leordeni şi să stea cu fiecare cetăţean în parte?"

Substanţa este aprobată de Ministerul Sănătăţii, spune DSP Ilfov, care recomandă totuşi evitarea expunerii.

Cristina Matei, medic epidemiolog DSP: „Poate producă iritaţii la nivelul ochilor şi căilor respiratorii. Daca mă întrebi dacă omoară pe cineva, nu omoară pe nimeni, să ştiţi."

Chiar dacă susţin că substanțele folosite nu sunt toxice, Specialiștii Consiliului Judeţean Ilfov îi sfătuiesc pe oameni să nu între în contact cu acestea pentru că pot provoca iritații. De regulă, soluția este pulverizată până la 150 de metri, așa că ar trebui să închideţi geamurile.

Doar ca informarea populaţiei este pasată între autorităţi. De pildă, primăria din Popeşti Leordeni susţine că informaţiile trebuiau să ajungă la locuitori direct de la Consiliul Judeţean.

Una peste alta, nu este gata încă nici expertiza de laborator care va arăta dacă soluţia folosită a depăşit sau nu concentraţia legală.

Potrivit Consiliului Judeţean, dezinsecţia se face de la ora 10 seara până la ora 3 dimineaţă pentru că doar atunci populaţia de ţânţari este activă şi poate fi distrusă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Un expert explică de ce Dincă nu ar fi trebuit să aibă permis. Diagnosticul medicilor

Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a ucis două adolescente din Caracal, ar fi fost internat de mai multe ori la Psihiatrie, în Spitalul Județean Prahova. Cu toate acestea, el nu avea interdicție de a conduce o mașină.

Dosare penale din cauza unor lemne. Cum au fost surprinși trei bărbați din Reșița

Trei bărbaţi din Reşiţa au fost prinşi de pădurari, în timp ce furau lemne dintr-o pădure de lângă oraş.

Rudele Luizei, testate cu detectorul de minciuni. "Au zis că ştim de ea şi nu vrem să spunem"

Familia Luizei Melencu - cealaltă fată care i-ar fi căzut victimă lui Gheorghe Dinca - acuză nereguli şi indiferenţă în modul în care a fost tratată dispariţia tinerei de 18 ani.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.