Alertă în Ilfov. Oamenii au început să vomite și să se simtă rău după dezinsecție

×
Publicitate

Este alertă în Ilfov după ce sute de oameni din mai multe localităţi au reclamat că li s-a făcut rău din cauza substanţelor folosite pentru combaterea ţânţarilor.

Cei mai mulţi au povestit că au tuşit zeci de minute, au avut usturimi în zona ochilor şi chiar stări de vomă. Responsabilii au oprit operaţiunea, dar insistă că au folosit aceleaşi soluţii ca până acum.

În comuna Berceni, dezinsecţia a început joi seara, în jurul orei 23:00. Substanţele folosite împotriva ţânţarilor i-au afectat pe oameni.

Probleme au avut în special cei care erau afară în timpul dezinsecţiei. Maşinile au pulverizat din stradă, dar substanţa a ajuns şi în curţi, spun oamenii. Pentru că multora li s-a făcut rău pe loc, muncitorii au oprit acţiunea, deşi nu au acoperit decât 40% din totalul străzilor din comună.

În scurt timp la primarul comunei au ajuns zeci de reclamaţii. Edilul i-a alertat imediat pe şefii judeţului.

Aceleaşi probleme au fost şi în Popești-Leordeni. Pe grupurile de pe Facebook s-au strâns sute de comentarii în care oamenii acuzau stări de vomă şi dureri de cap.

Unii au chemat ambulanţa, iar după miezul nopţii au ajuns în zonă şi pompierii care au făcut măsurători în aer.

Substanţele nu au depăşit pragul de alarmare, arata raportul ISU.

Stropirile împotriva ţânţarilor în Ilfov au început în aprilie şi se fac de două ori pe lună, atât din aer, cât şi terestru. Acum misterul este cu atât mai mare cu cât dezinsecţia s-a făcut simultan în 9 localităţi, dar numai în Berceni, Popești-Leordeni şi parţial în Bragadiru substanţele i-au afectat pe oameni.

Insecticidul folosit se numește Solfac Trio şi a mai fost folosit, spune preşedintele Consiliului Judeţean.

Cei de la Consiliul Judeţean Ilfov vor anunţa luni rezultatele verificărilor.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62065550
Disparițiile din Caracal. Suspectul Gheorghe Dincă era deja cercetat în alt dosar
Suspectul din cazul fetiţei dispărute la Caracal, Gheorghe Dincă, este cercetat de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane, a anunţat vineri procurorul general Bogdan Licu.
62065528
Disparițiile din Caracal. Procurorul general cere verificări la Parchet
Procurorul general, Bogdan Licu, a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal privind modul în care s-a realizat supravegherea activităţii de cercetare penală în cazul adolescentei de 15 ani care ar fi fost ucisă de un bărbat.
62033172
Contracandidatul lui Kovesi explică de ce nu s-a retras încă din cursă
Jean-Francois Bohnert, candidat pentru postul de procuror-şef european alături de Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru Politico că rămâne în cursă pentru a nu fi necesară reluarea procedurii de desemnare a ocupantului acestui post.