Descoperire istorica in Timisoara. Zidul unei cladiri din perioada Imperiului Habsburgic a iesit la lumina

61457880

Zidurile unei cladiri administrative din perioada Imperiului Habsburgic au fost descoperite in Piata Tarcului din Timisoara, in fata Palatului Dicasterial care gazduieste si Tribunalul Timis.

 

Lucrarile arheologice din Piata Tarcului, in fata Palatului Dicasterial, se desfasoara in cadrul unui proiect de reabilitare a centrului istoric al Timisoarei si sunt conduse de arheologul Constantin Inel de la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, care a explicat, luni, corespondentului MEDIAFAX, ca, avand in vedere intinderea santierului arheologic, autoritatile timisorene au apelat la arheologi din alte judete.

Potrivit arheologilor, in zona respectiva, in fata Tribunalului Timis au fost descoperite zidurile a doua cladiri. Una dintre acestea a fost construita inainte de anul 1752 si a gazduit administratia locala a Imperiului Habsburgic.

"Prima constructie dateaza de dinainte de 1752 si apartinea administratiei camerale a Imperiului Habsburgic. Despre cea de-a doua constructie, care se afla chiar langa Tribunal, nu avem date, ea nu apare pe vechile harti ale cetatii Timisoarei", a declarat Constantin Inel.

Potrivit sursei citate, cladirea administrativa a functionat pana in anul 1854, cand a inceput constructia actualului Palat Dicasterial, constructie care a durat pana in anul 1860.

De asemenea, pe acest santier arheologic au fost descoperite fragmente de obiecte de ceramica din secolul al XVII-lea, care vor fi adunate si duse la Muzeul Banatului din Timisoara.

La Muzeul Banatului au fost deja duse mai multe fragmente ale unor obiecte de ceramica de pe santierul din Piata Sfantul Gheorghe.

Bucatile de ceramica sunt aduse la Muzeul Banatului in pungi, insotite de cate un biletel pe care scrie ce reprezinta obiectul respectiv. Angajatii muzeului preiau aceste pungi, apoi spala continutul, iar odata ce obiectele sunt uscate incepe restaurarea lor.

Pana in prezent, arheologii din Timisoara, care lucreaza pe santierul din Piata Sfantul Gheorghe, un alt loc unde se fac lucrari de reamenajare a centrului istoric, au descoperit un cimitir turcesc, in total fiind scoase la lumina aproximativ 30 de schelete umane. De asemenea, s-au descoperit zidurile unei biserici si ale unei moschei.

In Piata Libertatii, s-au descoperit peretii unei bai turcesti, un sistem de canalizare, postamentul unei statui, dar si obiecte din perioada ocupatiei otomane.

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric au inceput la sfarsitul lunii octombrie a anului trecut si sunt realizate de firma Romprest, care va face lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii.

La finalul lucrarilor, programat pentru iulie 2015, zece strazi vor deveni pietonale. In plus, vor fi schimbate aproape in intregime pietele Sfantul Gheorghe, Libertatii si Tarcului, exceptie facand Piata Unirii, unde se vor face doar lucrari pentru inlocuirea retelelor subterane si a pavajului.

Totodata, proiectul prevede si schimbarea mobilierului urban din zona, iar subsolurile cladirilor istorice ar urma sa fie transformate in spatii comerciale.

Durata de executie a lucrarilor este de 21 de luni, iar valoarea totala a proiectului este de 53.005.711,38 lei, la care se adauga TVA de 12.582.466,32 lei. Din acest total, contributia eligibila a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adica 80,35 la suta, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65 la suta, iar cea a Primariei Timisoara este de 1.936.120,60 lei. TVA eligibila este de 12.410.137,20 lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Nu numai copiii se bucura de venirea zapezii. Relu Fenechiu scapa temporar de dosarul Transformatorul, datorita vremii

Judecatorii instantei supreme au amanat pentru marti judecarea dosarului "Transformatorul", dupa ce avocatii lui Relu si Lucian Fenechiu au sustinut ca acestia nu au putut sa se prezinte luni, din cauza vremii.

Imagini surprinse cu telefonul. Momente de cosmar pentru un student irlandez, batut de mai multi taximetristi din Iasi

Prin clipe de nedescris a trecut un student irlandez la Iasi.

Copilotul Razvan Petrescu, ranit in accidentul din Apuseni, operat cu succes. Care e starea celorlalti 3 supravietuitori

La o saptamana dupa tragedia din Apuseni, in care si-au pierdut viata pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion, trei dintre medicii care au supravietuit raman internati la Spitalul Judetean din Cluj

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

Prognoză sumbră. Debitul Dunării la intrarea în România o să scadă sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea de 1.500 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.