Deputații și senatorii care chiulesc din Parlament vor fi taxați cu 5% din salariul brut pentru fiecare absență

×
Publicitate

Deputații și senatorii au votat marți creșterea amenzilor pentru colegii lor care chiulesc de la serviciu. Astfel, pentru fiecare absență, respectivii vor fi taxați cu 5% din salariul brut.

Bineînțeles că nu toți au fost de acord cu mărirea amenzii. Unii au votat împotrivă, alții s-au abținut, dar tot degeaba.

Plenul comun al celor două camere a votat cu majoritate covârșitoare creșterea amenzilor pentru deputații și senatorii care chiulesc din Parlament.

337 dintre cei prezenți au fost de acord cu creșterea amenzii de la 1% la 5%, în vreme ce reprezentanții SOS România s-au abținut, iar cei de la POT au votat împotrivă.

Sancțiuni pentru absențele nemotivate

Începând de marți, dacă un parlamentar absentează nemotivat de la locul de muncă, va pierde 936 de lei din salariul brut pentru fiecare absență. Astfel, pentru o absență nemotivată, el va primi în mână, în loc de 10.951 de lei, doar 10.404 lei. Sancțiunea nu poate depăși mai mult de 40% din salariu. Atenție, absențele pot fi motivate la finalul lunii de către liderul de grup al partidului.

Parlamentarii AUR au ieșit din grevă și au votat și ei proiectul de hotărâre. Pe de altă parte, colegii Dianei Șoșoacă au motivat de ce nu au votat pentru majorarea sancțiunii.

Dumitru Coarnă, deputat SOS România: „Noi vrem să majorăm sancțiunea cu 10 procente. 10 procente pentru toți care absentează, inclusiv cei care votează online, în condițiile în care se încalcă legea 96.”

Diurnă pentru parlamentarii care intră online

Parlamentarii care intră online la ședințe vor primi în continuare diurnă.

Din această săptămână va fi verificată prezența la serviciu și a angajaților Senatului printr-un nou sistem de înregistrare.

Angajat: „Acesta este noul card cu care vor ponta de câte ori merg la muncă, prin apropierea lui de un cititor.”

La Camera Deputaților, lucrurile rămân deocamdată neschimbate.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62506369
Hunor: Dacă m-ar întreba Antonescu, nu l-aş recomanda să-l ia pe Dungaciu consilier. N-are ce căuta lângă un preşedinte

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că , dacă l-ar întreba Crin Antonescu, nu i-ar recomanda să-l ia pe analistul Dan Dungaciu consilier.

62486839
Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la toate cele 16 ministere și instituții din subordine: „Nu am glumit”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a trimis Corpul de Control al prim-ministrului la toate cele 16 ministere ale Guvernului pe care îl conduce.

62484431
Premierul Marcel Ciolacu: „România este una dintre cele mai sigure țări din lume. Suntem dați exemplu în marile capitale”

Premierul Marcel Ciolacu susține că ”România este una dintre cele mai sigure țări din lume”. Afirmația a fost făcută de Ziua Poliției, prim-ministrul susținând că românii sunt ”dați exemplu în marile capitale europene” pentru acest lucru.  

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.