Demonstrație pro-palestiniană, înăbușită la Universitatea din Amsterdam. 125 de persoane au fost reținute

62233648
Twitter

O demonstrație pro-palestiniană a fost înăbușită la Universitatea din Amsterdam, de poliția olandeză. Forțele de ordine au intrat cu buldozerele peste baricade și au reținut 125 de persoane.

Marți dimineață, polițiștii olandezi au intrat cu buldozerul peste baricade şi au reținut 125 de persoane în confruntări uneori violente, au declarat autorităţile, relatează Reuters.

Solicitările Universităţii din Amsterdam şi ale primarului ca protestatarii să părăsească campusul au fost ignorate, a precizat poliţia. În mesajele postate în cursul nopţii pe reţeaua X, poliţia a declarat că a trebuit să acţioneze pentru a opri manifestaţia şi să demonteze corturile care fuseseră instalate de protestatari. Aceştia au aruncat cu pietre şi petarde.

Toţi manifestanţii, cu excepţia a patru, au fost ulterior eliberaţi. Cei patru au fost reţinuţi mai mult timp sub acuzaţia de violenţă publică şi insultarea unui poliţist.

Un agent a suferit leziuni la nivelul timpanului, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, adăugând că încă nu este clar câte alte persoane sunt rănite.

Universitatea din Amsterdam a refuzat să comenteze, dar protestatarii au declarat că au cerut ca şcoala să rupă legăturile cu Israelul.

„Intervenţia poliţiei a fost necesară pentru a restabili ordinea. Vedem imaginile de pe reţelele sociale. Înţelegem că acele imagini pot apărea ca fiind intense", au declarat reprezentanții Poliției.

Ministrul educaţiei în exerciţiu, Robbert Dijkgraaf, a declarat că universităţile sunt un loc pentru dialog şi dezbatere şi că este trist să vadă că poliţia a trebuit să intervină.

Protestele studenţeşti privind războiul şi legăturile academice cu Israelul au început să se răspândească în Europa, dar au rămas la o scară mult mai mică decât cele din Statele Unite.

Vinerea trecută, poliţia din Paris a intrat în universitatea Sciences Po din Franţa şi a îndepărtat studenţii activişti care ocupaseră clădirile acesteia. Peste 100 de studenţi ocupă universitatea din Gand, în Belgia, cadrul unei manifestaţii atât pentru climă, cât şi pentru Gaza, pe care vor să o prelungească până miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62447439
Avarie majoră la rețeaua de apă din Târgu Jiu. Peste 20.000 de locuitori au rămas fără apă rece. Când se va relua alimentarea
Peste 20.000 de locuitori din Târgu Jiu au rămas fără apă încă de azi-dimineaţă, după ce o conductă magistrală, veche de 65 de ani, s-a fisurat pe un bulevard principal din oraș.
62447427
Un copil de trei ani din Botoșani a căzut în oala de borș. A ajuns la spital cu arsuri de gradul III
Momente dramatice într-o familie din Botoșani. Un copil de trei ani și fratele lui mai mic au suferit arsuri foarte grave, din cauza unei oale cu borș fierbinte, pusă pe jos, fără capac.  
61264938
Femeie din Caracal, moartă la endoscopie. Chirurgul e bănuit de malpraxis
O femeie din Caracal a murit în timpul unei edoscopii, chiar pe masa unde se efectua procedura. Medicul chirurg care a efectuat-o este vizat de suspiciuni de malpraxis.