Decizia CCR la contestația lui Călin Georgescu anticipată de un fost judecător al Curții. „Nu va fi nicio surpriză”

62525843
Inquam Photos / George Calin

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Petre Lăzăroiu crede că CCR va respinge contestaţia lui Călin Georgescu privind invalidarea candidaturii sale de către Biroul Electoral Central.

Chiar dacă motivarea BEC nu este una „destul de clară”, se bazează „tocmai” pe faptul că membrii Curţii Constituţionale au anulat alegerile, în principal, din cauza lui Călin Georgescu. ”Este foarte greu să treci peste decizia Curţii”, afirmă Lăzăroiu.

Potrivit fostului judecător al CCR, chiar dacă respectiva decizie nu îl nominalizează direct pe Călin Georgescu, ci spune că „actori statali şi non-statali au interferat în procesul electoral”, „indirect”, Curtea s-a referit la acest candidat.

„N-aş putea spune că motivarea Biroului Electoral Central prin care i-a fost respinsă candidatura (n. red. - lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai), este o motivare destul de clară, dar înclin să cred că nu are nicio şansă în faţa Curţii Constituţionale pentru că una dintre motivările Biroului Electoral Central tocmai pe asta pe bazează, că atâta vreme cât Curtea a anulat alegerile datorită, în principal, lui Călin Georgescu este foarte greu să treci peste decizia Curţii. De aceea, eu cred că nu va fi nicio surpriză” a declarat, marţi, la Digi24, Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, potrivit News.ro.

Potrivit lui Lăzăroiu, chiar dacă în contestaţia depusă de Călin Georgescu la CCR se spune că în decizia din decembrie 2024 a Curţii acesta nu este nominalizat, şi nici nu sunt referiri la fapte sau declaraţii ale sale din care să rezulte nerespectarea Constituţiei şi a democraţiei, „indirect”, se înţelege această chestiune.

„Aşa este, în decizia Curţii (n. red. din decembrie 2024) nu se face referire directă la Călin Georgescu, însă indirect se înţelege această chestiune. Decizia Curţii nu nominalizează, ci spune că nişte actori statali şi non-statali au interferat în procesul electoral. Dar acum, chiar dacă nu spune direct, Curtea s-a referit indirect la acest candidat (n. red.- Călin Georgescu).

Petre Lăzăroiu spune că în mod „categoric” Călin Georgescu nu va avea „niciun câştig de cauză” la CCR, iar decizia de astăzi (n. red. marţi) a Curţii Constituţionale va fi „absolut definitivă”, neexistând nicio altă cale de atac.

Referindu-se la posibilitatea atacării, totuşi, a deciziei CCR la instanţe internaţionale, Petre Lăzăroiu a spus că Georgescu a mai făcut o dată acest lucru.

„S-a mai încercat o dată, la toate instanţele, inclusiv la cele europene şi rezultatul a fost o respingere ca inadmisibilă, pentru că nu au competenţă celelalte instanţe să se pronunţe asupra alegerii preşedintelui în România”, a punctat Lăzăroiu.

În contestaţia depusă de Călin Georgescu la CCR, se arată că BEC „nu şi-a îndeplinit atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege şi şi-a arogat în mod nepermis competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a interpreta legea fundamentală pentru stabilirea unor condiţii suplimentare de eligibilitate şi de fond” privind candidatura la funcţia de preşedinte al României.

Întrebat dacă, într-adevăr, şi-a arogat BEC această competenţă a Curţii Constituţionale de a interpreta legea fundamentală, Petre Lăzăroiu a răspuns: „Chiar dacă, să spunem că aşa este, în mod indirect, BEC-ul a spus că nu va putea trece peste decizia Curţii Constituţionale, ceea ce face inutilă şi de prisos intrarea în aceste amănunte. Aşa că se complineşte această lipsă, iar contestaţia lui Călin Georgescu va fi respinsă”.
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17:00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central. Alte trei contestaţii vizează decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, una fiind depusă chiar de către acesta. Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62225086
Primarul Robert Negoiță amenință cu amenzi și ridicarea mașinilor din parcările de reședință. Obligația impusă o dată pe lună

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, îi amenință cu amenzi și chiar pierderea locului de parcare pe șoferii care au închiriat un loc nominal, dacă nu respectă programul de curățenie al instituției. Edilul a făcut chiar și un sondaj prin SMS.

62526601
Incendiu la o unitate militară SRI din București. Vecinii spun că au auzit o explozie în interiorul clădirii

Incendiu marți dimineață la o unitate militară SRI din Sectorul 1 al Capitalei. Mai multe persoane au sunat la 112 si au spus că au auzit o explozie în interiorul clădirii.

62526535
Ce au descoperit polițiștii despre șoferul mașinii care s-a rupt în două în Mamaia. Un mort și trei răniți în accident

Tânărul de 21 de ani care a intrat cu autoturismul într-un stâlp de iluminat, în staţiunea Mamaia, accident soldat cu un mort şi trei răniţi grav, era la volan sub influenţa alcoolului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.