De ce au decis autoritățile din Suedia să retragă plăcuțele anti-PSD. Explicația Agenţiei pentru Transport

×
Publicitate

Plăcuţele de înmatriculare cu mesajul anti-PSD au fost anulate de autorităţile suedeze.

 Reprezentanţii Agenţiei pentru Transport din această ţară au confirmat pentru Ştirile ProTV că decizia va intra în vigoare de miercuri, 1 august. Şoferul care le-a folosit spune însă că nu a fost informat până acum. În schimb, a mers şi marți la Brigada Rutieră din Capitală ca să ceară explicaţii.

Omul a declarat că va depune plângere penală împotriva şefilor poliţiei pe motiv că ar fi încălcat grav drepturile copilului său de 8 ani care a fost dus, alături de el, la audieri.

Contactaţi de Ştirile ProTv, reprezentanţii Biroului de presă al Agenţiei de Transport din Sudia au anunţat că au decis să anuleze numărul de înmatriculare personalizat, cu un mesaj anti-PSD.

"Atunci când am fost informați că plăcuțele de înmatriculare pot fi percepute ca o ofensă, am decis să le retragem. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare nu mai este valabil începând cu 1 august", este mesajul oficialilor suedezi.

Oficialii suedezi şi-au motivat decizia spunându-ne că atunci când aprobă aceste plăcuţe personalizate, iau în considerare şi ca mesajul scris pe ele să nu fie unul jignitor. Ei declară însă că le este imposibil să evalueze intotdeauna toate combinaţiile de litere care ar putea să însemne ofense în toate ţările din lume.

Răzvan Ştefănescu, proprietarul maşinii, spune că nu a fost anunţat până acum nici de autorităţile romane, nici de cele suedeze de această decizie. În schimb, a mers la poliţie să ceară explicaţii.

Răzvan Ștefănescu: "A trebuit copilul meu de 8 ani să stea în cameră cu mine şi am întrebat ce se întâmplă, fiindcă nu ştiam nimic despre acest dosar penal. Voi face plângere penală pentru că nu mi se pare corect, nu am omorât pe nimeni, nu avea de ce să îl ia şi pe copilul meu cu maşina de poliţie, ar fi putut să mă lase să îl duc acasă o oră şi apoi să revin."

Ioana Mateș, avocată: ”Nu cred că în vreo ţară europeană un minor ar fi asistat forţat la o audiere. Nu mai vorbesc de faptul că băiatul era sub medicamentaţie, adus fiind cu o maşină cu semnale luminoase şi acustice ca un infractor."

Românul stabilit în Suedia spune că va face demersuri şi pentru a-şi recupera permisul de conducere. Între timp, în spaţiul public au apărut informaţii şi despre un amendament adus de Belgia la Convenţia de la Viena, invocată de Poliţia Română.

Dacă autorităţile spuneau luni că amendamentele din convenţie interzic plăcuţele care nu conţin şi cifre, un raport făcut de grupul de lucru pentru siguranța rutieră din cadrul ONU arata că au fost acceptate şi plăcuţele pe care apar numai litere:

"Grupul de lucru pentru siguranța rutieră a discutat și a adoptat propunerea Belgiei de modificare a punctului 1 din anexa 2 pentru a permite emiterea de plăcuțe de înmatriculare (personalizate) care conţin doar litere."

Dumitru Coarnă, sindicat poliţie: "Se efectuează verificări cu privire la amendamentul Belgiei. Sigur că de regulă Convenţia înseamnă un pact al tuturor părţilor, asta înseamnă că şi România ar fi trebuit să adere. Dar din câte ştiu eu, România nu a ratificat acel amendament.”

Ioana Mateș, avocată: "Sunt surprinsă, într-o conferinţă de presă reprezentanţii poliţiei au spus că urmează să se informeze de versiunea actuală a Convenţiei de la Viena."

Reprezentanţii Poliţiei Române nu ne-au răspuns până acum la solicitarea de a oferi un punct de vedere dacă vor lua în calcul sau nu acest amendament.

Între timp, în spaţiul public au apărut şi fotografii ale unor maşini deţinute de persoane publice care au circuat pe drumurile din România cu autoturisme înmatriculate cu numerele personalizate. Două exemple sunt Helmuth Dukadam şi Laurenţiu Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf: "Am avut maşini înmatriculate în America cu REGHE 1, REGHE 2. Nu m-a oprit nimeni, dar numerele mele nu aveau vreun cuvânt la adresa cuiva."

Pe de altă parte, un român stabilit în Belgia a postat fotografii cu maşina sa, care are numărul "JOS PSD", alături de mesajul "Venim acasă, dragă România."

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61976791
O femeie a murit luată de viitură în Hunedoara

O femeie de 70 de ani din comuna Vaţa de Jos din judeţul Hunedoara a murit, marţi, după ce a fost luată de viitură din curtea casei sale, în urma unei ploi torenţiale.

61968147
Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în Bucureşti, până la ora 18:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o atenţionare nowcasting Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru municipiul Bucureşti, valabilă în următoarea oră.

61976767
Dispărut de 10 zile, trupul directorul APIA Cluj nu a fost găsit. Autoritățile au oprit operațiunile

După 10 zile de la dispariţia directorul APIA Cluj, autorităţile au decis să oprească toate căutările.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.