Decizia instanței nu este definitivă. Tribunalul Constanța a hotărât, vineri, condamnarea Danielei Coteanu, cunoscută sub numele de scenă Dana „Marijuana”, la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și la un an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, potrivit News.ro.

Instanța a decis contopirea celor două pedepse

Instanța a decis contopirea celor două pedepse, urmând ca Dana „Marijuana” să execute o pedeapsă de cinci ani și patru luni de închisoare.

Magistrații au stabilit să deducă din această pedeapsă durata reținerii, arestului preventiv și arestului la domiciliu de la data de 22 august 2024 la zi.

În același dosar au mai fost condamnați Cristi-Alin Neagu, la șase ani și trei luni de închisoare, pentru trafic de droguri de risc și pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu și a lui Mugur-Valentin Nicula, la șase ani și patru luni de închisoare, pentru aceleași infracțiuni.

Decizia poate fi atacată în termen de zece zile

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Dana „Marijuana” a fost oprită în trafic, în data de 22 august 2024, pe DN 39, în localitatea 2 Mai.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au precizat polițiștii.

În autoturism se aflau și cei doi bărbați, iar anchetatorii au găsit asupra lor și în autoturism diverse substanțe interzise.