Cum vă puteți cumpăra până la şase ani de vechime în muncă. Termenul limită este 1 septembrie 2023

×
Publicitate

Până la 1 septembrie 2023 vă puteți cumpăra vechime în muncă, dacă vă lipsesc ani din stagiul de cotizare sau pur și simplu vreți să vă asiguraţi mai mulți bani la bătrânețe.

Președintele României a promulgat legea care prevede prelungirea acestei facilități cu încă doi ani, pentru că au fost multe cereri. Până acum, peste 7.000 de oameni și-au cumpărat vechime în muncă.

Puteţi cumpăra, retroactiv, până la şase ani de vechime în muncă.

Daniel Baciu, președintele casei de pensii: „Persoanele care îndeplinesc condiţiile de deschidere a unui drept de pensie şi mă refer la pensia de limită de vârstă au posibilitatea să-şi completeze stagiul de cotizare, respectiv cel minim sau complet, această posibilitate s-a prelungit până inclusiv în luna august 2023. Pentru asigurarea minimă, la salariul minim, o persoană trebuie să achite 572 de lei pe lună, care înseamnă contribuţia de asigurări sociale pe o lună aferentă salariului minim pe economie.”

Aşadar, pot cumpăra vechime în muncă cei care au ajuns la vârsta pensionarii ori sunt cu cel mult 5 ani înainte de a ieşi din activitate şi constată că au goluri în stagiul de cotizare - pentru că, de pildă, au lucrat în străinătate la negru, au uitat sau nu au putut să-şi achite contribuţiile la pensie.

Pot apela la această variantă şi cei care vor să-şi asigure o pensie mai mare, deci să aibă mai mulţi ani vechime, pe lângă stagiul complet de 35 de ani sau cel minim de 15 ani.

Trebuie întâi să depuneţi o cerere la Casa de Pensii de care aparțineți, împreună cu o copie după cartea de identitate și o declarație pe propria răspundere în care menționați că nu ați încasat pensie și nici indemnizație de șomaj în perioada pentru care vreți să cumpărați vechime.

La Casa de Pensii vi se calculează cât costă această perioadă în plus la vechime, iar plata o faceți într-o singură tranșă sau în rate lunare, în contul Casei de Pensii.

Anul acesta, de pildă, veți plăti cel puțin 6.900 de lei pentru un an în plus la pensie, dar când încheiaţi contractul cu Casa de Pensii, puteţi să faceţi pe ce sumă doriţi dvs., nu exista un plafon.

Până acum, 7.300 de români şi-au cumpărat vechime în muncă pentru care au plătit 90 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62197594
Raport Reuters: PRO TV, pe primul loc în topul brandurilor de presă din România. „Domină topul încrederii”

Pandemia de coronavirus i-a învățat pe oamenii din toată lumea să aibă mai puțină încredere în știrile de pe Internet și să se informeze mai mult de la televizor.

62197572
A fost înmormântat Adrian Cernea, campionul național de off-road, care a murit luat de șuvoaie

A fost un cumul de ghinioane. Așa descriu cu durere șefii Federației de Automobilism teribilul sfârșit al pilotului de off-road, luat de apele învolburate ale Oituzului în timpul unei etape din campionatul național.

62197549
Imaginile dezastrului, după ploi: Dunărea arată ca un imens depozit de deșeuri

Ploile devastatoare din ultima săptămână au provocat pagube însemnate și au târât în albiile râurilor tone de gunoaie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.