Cum se împart banii în bugetul pe 2021. "Ajutoarele de pandemie" ajung la 4,5 miliarde lei

×
Publicitate

Legea bugetului de stat a ajuns marți în Parlament. Banii din visteria țării au fost împărțiți după multe calcule pentru domeniile prioritate. Sănătatea primește cel mai mult, în comparație cu alți ani.

Sume considerabile vor ajunge la autostrăzi și drumuri, iar jumătate din deficit, adică 3,18 %, îl reprezintă cheltuielile impuse de pandemie.

Peste 17 miliarde de lei merg, în 2021, la Sănătate. Suma reprezintă 5 procente din PIB și este cu 5 miliarde de lei mai mare decât cea din 2019, dar mai mică față de 2020. De aici și mai multe nemulțumiri din interiorul coaliției aflate la guvernare.

O creștere semnificativă vine pentru ambulatoriile de specialitate, aproape 25% în plus, în timp ce pentru spitale, doar un procent.

Medicina de familie a primit 6% în plus. Alți bani ar urma să vină prin programele europene - aproximativ 6 miliarde de euro - pentru investiții în infrastructura de sănătate.

 

14 miliarde de lei la Transporturi, 54 de miliarde la Ministerul Muncii

 

Peste 14 miliarde de lei vor ajunge la transporturi. Chiar dacă a cerut mai mult, ministrul Cătălin Drulă spune că anul acesta vom depăși borna de 1.000 de km de autostradă.

O prioritate va fi și modernizarea transportului pe calea ferată, pentru care s-a alocat cea mai mare sumă din ultimii 10 ani. Cei mai mulți bani vor veni de la Uniunea Europeană.

Ministerul Muncii va primi anul acesta aproape 54 de miliarde de lei. Din acești bani, Raluca Turcan ar fi trebuit să onoreze inițial și creșterile de pensii, salarii și alocații adoptate de Parlament. Aceste solicitări însă au fost amânate pentru anul viitor.

Pensiile nu se vor indexa anul acesta, iar alocațiile vor rămâne doar cu majorarea de 20% din ianuarie. În sarcina acestui minister a rămas și angajamentul privind eliminarea sporurilor bugetarilor. Prevederile s-ar aplica însă abia de anul viitor.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: "Vom face o regândire a sistemului de acordare a sporurilor astfel încât unele vor fi plafonate la sumă fixă, altele eliminate. Nu e normal ca doi oameni care stau în același birou să aibă sporuri diferite, ei fiind supuși la aceleași condiții de muncă".

Bugetul Ministerului Economiei ajunge și el la aproape 7 miliarde de lei.

 

Un miliard de lei pentru industria Horeca

 

Schemele de ajutor de stat acordate pe fondul pandemiei de coronavirus ajung la 4,5 miliarde de lei, însă acestea vin în mare parte din fonduri europene.

Din visteria statului va pleca un miliard către industria Horeca, domeniu afectat și el de restricțiile din pandemie. Iar programul StartUp Nation, prin care sunt încurajați tinerii antreprenori să-și deschidă o afacere, va primi 635 de milioane de lei.

Bugetul este fundamentat pe o creștere economica de 4,3%, iar deficitul bugetar prevăzut este de 7,16%. Asta înseamnă practic că, la nivelul Uniunii Europene, cheltuielile au fost limitate, iar România, ca stat membru, trebuie să se conformeze.

În 2020, cheltuielile provocate de pandemie au fost de 46 de miliarde de lei. Dincolo de sprijinul pentru spitale și economie, România va cheltui în plus anul acesta și pentru campania de vaccinare.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62175833
Au început angajările pe litoral pentru sezonul estival. Cât poate câştiga un ospătar

Chiar dacă pârtiile sunt încă acoperite de zăpadă, la malul mării se fac angajări pentru sezonul estival.

62175791
Mărțișoarele și florile, interzise anul acesta în școli din cauza pandemiei

Anul acesta, mărţişorul şi florile dăruite la început de primăvară, învăţătoarelor şi profesoarelor, rămân doar amintire.

62175772
Un bărbat din Bihor a trăit 12 ani din ajutoare de la statul german. Pretindea că are grijă de 100 de copii

Poliţiştii din Bihor au reuşit să prindă un bărbat căutat de doi ani de autorităţile germane. Românul era dat în urmărire internaţională, pentru evaziune fiscală.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.