Cum s-a îmbogățit un polițist de la Rutieră din afaceri cu fonduri europene și contracte cu primării

62145385

DNA l-a trimis în judecată pe Niculae Pencea, la data faptelor subcomisar de poliţie în cadrul IPJ Giurgiu - Serviciul Rutier, el fiind acuzat că a folosit documente false pentru a obţine fonduri europene şi contracte cu primării din judeţul Giurgiu.

Potrivit unui comunicat al DNA, Niculae Marius Pencea este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată firma controlată de poliţist - SC Gabimar Trans SRL, un administrator al societăţii, precum şi o altă persoană, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

DNA susţine că, în perioada 2013 - martie 2019, poliţistul Niculae Marius Pencea ar fi controlat ca un adevărat administrator societatea SC Gabimar Trans SRL, înfiinţată pe numele mamei sale, şi ar fi efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ în sensul legii, incompatibile cu funcţia deţinută, respectiv cu statutul de ofiţer de poliţie, scrie Agerpres.

Concret, de la înfiinţarea SC Gabimar Trans SRL în mai 2013, poliţistul a întreprins, printre altele, următoarele activităţi pentru realizarea obiectului de activitate al firmei: negocierea, încheierea şi urmărirea contractelor de prestări servicii/închirieri utilaje; participarea în numele şi pe seama firmei în cadrul procedurilor de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante de pe raza judeţului Giurgiu, îndeosebi a municipiului Giurgiu; reprezentarea societăţii comerciale în faţa Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Ca urmare a acestei conduite, ofiţerul de poliţie ar fi obţinut, pentru sine şi pentru altul, sume de bani, bunuri, foloase necuvenite provenite din încasările şi dividendele societăţii (profitul total declarat obţinut pentru perioada 2013-2019 fiind de 601.629 de lei), cât şi alte foloase similare (decontarea din veniturile societăţii a combustibilului consumat pentru deplasările cu autoturismul personal).

În perioada iulie 2018 - februarie 2019, în contextul unui proiect finanţat din fonduri europene - "Diversificarea activităţii SC Gabimar Trans SRL prin achiziţia de utilaje", poliţistul şi administratorul de drept al SC Gabimar Trans SRL, beneficiind de ajutorul unui al treilea inculpat, ar fi depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia mai multe documente false şi inexacte, întocmite chiar de ei, în scopul asigurării îndeplinirii cerinţelor şi condiţiilor de eligibilitate.

Prin aceste demersuri, SC Gabimar Trans SRL ar fi obţinut pe nedrept 842.161 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 807.330 lei.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi părţi sociale ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Giurgiu cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Droguri de un milion de euro, capturate în Capitală. Zeci de persoane sunt anchetate

Poliţişti de la Serviciul Antidrog Bucureşti şi procurorii DIICOT au indisponibilizat droguri în valoare de aproximativ un milion de euro, în luna octombrie.

Un român a vrut să intre în țară la volanul unui Lexus, dar a rămas fără el

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Lexus căutat de autorităţile din Italia şi Elveţia, care figurează ca fiind furat.

Cîţu: O să lucrez la bugetul pentru anul viitor, cam acestea vor fi Crăciunul şi Revelionul meu

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat joi că bugetul pentru anul viitor trebuie să fie gata până în 31 decembrie, astfel că va lucra la elaborarea documentului inclusiv de Crăciun şi de Revelion.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.