Cum poți pleca în străinătate cu copiii. Documentele de călătorie necesare, potrivit Poliției de Frontieră

62380406
Shutterstock

Poliţia de Frontieră vine cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării.

În acest an, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria pentru aproximativ 880 de cetăţeni români minori din cauză că părinţii sau însoţitorii nu deţineau documentele necesare.

„Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară numai în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani). Menţionăm faptul că, odată cu aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen aerian şi maritim, cetăţenii români minori care călătoresc cu avionul în afara graniţelor României, ca şi adulţii, nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge direct către poarta de îmbarcare. Minorii pot călători în Spaţiul Schengen de pe aeroporturi cu aceleaşi documente ca şi până în prezent. Pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, poliţiştii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară”, a transmis Poliţia de Frontieră, duminică, într-un comunicat de presă.

Documentele necesare pentru călătorii

Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare:

- Document de călătorie valabil;
- Acordul celuilalt părinte atunci când călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi;
- Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele;
- Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens;
- Doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.

Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de:

- Document de călătorie valabil;
- Acord din partea ambilor părinţi;
- Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.

Ce acte nu mai sunt obligați să prezinte însoțitorii

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, NU mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul.

„Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism. Poate avea calitatea de însoţitor al minorului pe durata zborului şi personalul desemnat în acest scop din cadrul societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii”, a precizat Poliţia de Frontieră.

Acordul părintelui, părinţilor sau al reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

Potrivit sursei citate, în acest an, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 880 de cetăţeni români minori ca urmare a faptului că părinţii sau însoţitorii nu deţineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorii în condiţii legale.

„Numai în ultima lună, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară a aproximativ 150 cetăţeni români minori, de cele mai multe ori pentru că nu deţineau documente de călătorie valabile sau părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte materializat prin procură notarială”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Citește și...
62436392
Deținuții din arest au luat ostatici gardieni, în Rusia. Ce revendicări au arestații care au legături cu Statul Islamic

Deținuți dintr-un arest din Rusia au luat ostatici gardieni și cer să li se aducă o mașină cu care să plece. Arestații sunt apropiați de gruparea Statul Islamic.

62424746
MAE: Un român a murit și alți doi au fost răniți, în Congo, pe fondul degradării situaţiei de securitate

Un român a murit, iar alţi doi au fost răniţi, într-un incident care a avut loc sâmbătă, în Republica Democratică (RD) Congo, în apropierea oraşului Goma, a informat, duminică, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).  

62457718
Adolescenți la un pas de înec într-un lac din Sibiu, după ce au încercat să recupereze o barcă de jucărie

Tragedie evitată la limită în Sibiu. Doi adolescenți au ajuns sâmbătă la spital, după ce unul dintre ei a vrut să recupereze o barcă de jucărie dintr-un lac.

Recomandări
Benzinarie Inquam An
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari scumpiri la benzină. Creștere de 6,6% într-o singură lună

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creşteri ale preţului la benzină, în luna august, faţă de iulie 2026, cu un avans de 6,6%, în condiţiile în care media la nivel de Uniune a fost de 3,3%, potrivit datelor Eurostat.

Siegfried muresan id14823 inquam photos george calin
Surse: Siegfried Mureșan le-a spus liberalilor că vor merge la vot în Parlament. „Guvernul nostru sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan le-a transmis, marți, colegilor din PNL că procedura pentru învestirea noului guvern va fi dusă până la capăt și că liberalii se vor prezenta la votul din Parlament, potrivit unor surse.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 4
Șapte persoane, reținute după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Au fost făcute 29 de percheziții

Şapte persoane suspectate că au participat la violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute, marţi, iar audierile continuă. Procurorii au emis 30 de mandate de aducere.