Cum a fost umilit un copil român la o școală din Germania. Recția Ministerului de Externe

62321249
Shutterstock

Un copil român care învață într-o școală din Germania s-a simțit umilit în timpul orelor din cauza profesoarei care l-a pus să vorbească despre hoți, pe motiv că românii sunt cunoscuți pentru asta.

 

Recția Ministerului de Externe vine la o zi după ce pe rețelele de socializare s-a viralizat cazul elevului român umilit în Germania.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Berlin și Consulatului General al României la Stuttgart, s-a autosesizat în urma informațiilor publicate pe o rețea de socializare, cu privire la un material didactic utilizat într-o unitate de învățământ din Republica Federală Germania, în care era nominalizată expres originea română a unui elev, suspect principal într-un presupus scenariu de furt”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Mama copilului a postat un mesaj pe Facebook în care a povestit că, în timpul orelor, profesoara ar fi vorbit despre furt și i-a acordat elevului român rolul de „suspect”.

„În acest context, reprezentanții oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă reprezentanții conducerii instituției germane de învățământ din orașul Vaihingen an der Enz, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la datele publicate în materialul respectiv, precum și la circumstanțele care au stat la baza publicării și utilizării sale în procesul didactic”, explică MAE.

Făcând referire la exercițiul pe care l-a făcut profesoara, MAE a precizat că „textul publicat era utilizat la nivelul școlii în cadrul unui curs de educație civică destinat combaterii prejudecăților asociate apartenenței la anumite comunități, regiuni sau națiuni”.

Conducătorul unității de învățământ și-a exprimat regretul profund pentru interpretarea respectivului material didactic în sensul propagării și amplificării unor percepții discriminatorii, care ar fi întru totul contrare obiectivului vizat de programa școlară și de întregul sistem educațional german.

„Prin urmare, persoana în cauză a precizat că a fost demarat un proces de consultare cu autoritățile din sistemul local de educație, care coordonează metodologic activitatea didactică la nivelul școlii respective, în vederea elaborării și transmiterii unui document scris cuprinzând poziția oficială a părții germane cu privire la acest subiect”, arată MAE.

MAE menționează că la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistență consulară cu privire la acest subiect.

„MAE condamnă orice formă de discriminare pe bază pe cetăţenie, încălcarea principiilor şi a normelor universale şi europene care privesc egalitatea de tratament și reamintește că și-a asumat un rol activ în promovarea şi implementarea măsurilor destinate să prevină şi să sancţioneze orice formă de rasism, xenofobie, discriminare sau intoleranţă”, mai transmite Ministerul de Externe.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62334199
Dosarul de mită al medicului Irinel Popescu, la judecată. Interceptările în care vorbea de 100.000 euro șpagă
După patru ani de investigații, judecătorii Tribunalului București au decis ca renumitul chirurg Irinel Popescu să fie judecat pentru dare de mită.
62103009
Cadavrul unei moldovence din Italia, găsit în stare de descompunere într-un canal cu apă termală. Femeia avea urme de arsuri
Trupul unei femei din Republica Moldova a fost găsit fără viață într-un canal cu apă termală din localitatea Abano Terme, provincia Padova din Italia. Femeia prezența urme de arsuri pe corp.  
62334177
Aparatul de testare antidrog cumpărat pentru școlarii dintr-o comună a fost cedat Poliției Rutiere. Motivul este uimitor
Fără o legislație care să permită testarea inopinată a elevilor în școli, autoritățile unei comune din Bistrița-Năsăud au făcut apel către toți părinții pentru a-și testa voluntar copiii, dacă au motive de îngrijorare.