Un bărbat a intrat cu maşina într-o mulţime de oameni pe aeroportul Koln - Bonn din Germania

62334139
Getty

Un bărbat a intrat cu maşina într-o mulţime de oameni pe aeroportul regional Koln-Bonn din Germania, transmite postul NTV vineri, potrivit Agerpres.

Incidentul a avut loc într-o parcare a aeroportului Koln - Bonn din Germania. Bărbatul, care conducea o maşină închiriată, a rănit ''cinci sau şase'' persoane, a precizat un purtător de cuvânt.

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar avea probleme psihice.

„Se pare că bărbatul a condus intenţionat spre mai multe mașini și spre pietoni, care l-au putut evita la timp. Momentan vorbim despre mai mulți răniți”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al poliției locale.

Suspectul de 57 de ani a fost reţinut şi dus la un spital din Koln, urmând să fie internat într-o secţie închisă de psihiatrie,

De asemenea, printre victime se află și doi polițiști, care au fost răniți în timp ce încercau să îl încătușeze pe bărbat.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62329593
O femeie a ascuns cadavrul mamei sale în dulap, pentru a-i încasa în continuare pensia. Cum a ieșit totul la iveală

O femeie de 64 de ani din Italia a ascuns cadavrul mamei sale în dulap pentru a continua să îi încaseze pensia. Totul a ieșit totul la iveală după ce a murit și fiica acesteia.

62334124
Război în Ucraina. Șase oameni au fost uciși, cei mai mulți într-un centru pentru refugiați, după un atac al Rusiei

Cinci persoane au fost ucise într-un atac aerian rusesc în oraşul Kosteantînivka, în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, iar o a şasea în alt atac, în sudul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene, relatează AFP, potrivit News.ro.

62310208
CEO-ul TikTok a fost audiat în Congresul SUA. A negat că împărtăşeşte date din SUA cu Partidul Comunist Chinez

CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, le-a spus parlamentarilor americani că angajaţii din China ai companiei-mamă ByteDance pot avea în continuare acces la unele date din SUA ale aplicaţie, transmite CNBC, citat de news.ro.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.