CTP: Paznicii de la cimitirul Ghencea raportează zgomote ciudate în zona mormântului lui Ion Iliescu

62522917
Shutterstock

Un apel recent al Ministrului Apărării pentru convocarea rezerviștilor a stârnit ironie și critici în rândul specialiștilor și jurnaliștilor.

Cristian Tudor Popescu îl compară direct cu propaganda ceaușistă: „Printre expresiile cheie ale propagandei ceaușiste figura și «Războiul întregului popor». Ecou al ideii urlate de Goebbels «Război total!», din punct de vedere militar, «Războiul întregului popor» era o prostie încă de pe atunci… Politico-propagandistic însă, ea întărea lozinca «Strâns uniți în jurul Tovarășului Nicolae Ceaușescu!», «unitate de monolit», în orice condiții.”

CTP compară gestul cu vechea propagandă

„Nu altceva a făcut actualul guvern, din inițiativa ministrului Apărării. Militar vorbind, convocarea rezerviștilor e creier pané. Ea vine însă, în logică politico-propagandistică, după ce șeful Armatei, gen. Gheorghiță Vlad, tocmai a anunțat, ritos, că România poate face față, aidoma Ucrainei, unui atac al Rusiei. Cu ce? Cu rezerviști buimăciți, luați de la muncă.”

Criticul subliniază că pentru o apărare reală e nevoie de „apărare antiaeriană, de drone, de avioane, de tancuri și de militari capabili să le mânuiască. Nu de civili bătrâiori cu pușcoace pe câmpuri.”

Rezerviștii nu pot înlocui armamentul și pregătirea profesională

CTP ironizează și scopul mobilizării: „Cozile din fața comisariatelor militare, comparabile cu cele de la moaștele sf. Parascheva, sunt menite să demonstreze că în jurul conducătorilor există o unitate de monolit a poporului, gata să alerge într-un suflet când sunt chemați la luptă. Fie și sub amenințarea amenzilor de mii de lei, în caz că nu se prezintă la «ezerciț» – Garda Civică din «O noapte furtunoasă» era ceva mai bine organizată patriotic.”

„Acest agerism de imagine al ministrului Apărării ar fi fost numit în argoul militar, de pe vremea când făceam eu armată, «și-a băgat baioneta-n c*r», având în vedere enervarea, râsul și disprețul pe care le-a produs. Ca să nu mai vorbim de prilejul lansării veșnicelor minciuni că mergem la război.”, a mai adăugat el.

Inițiativa arată bine în public, dar nu schimbă realitatea

Pe fondul conflictelor din coaliția de guvernare, CTP a mai spus: „Totul, pe fondul războiului înverșunat al vorbelor din coaliția de guvernare, bellum omnium contra omnes, fiecare săritor la beregata tuturor. Grindeanu face guvernul «adunătură de idioți», Bolojan amenință primarii cu dosare penale și pușcărie, parlamentarul USR Ungureanu îi face plângere penală lui Bolojan... Iar dna Vulguța Vasilescu anunță că nu merge ca în Miorița, cel vrâncean și cel ungurean (PNL+USR sau invers) să se înțeleagă ca să-l omoare pe moldoveanul PSD.”

„Paznicii de la cimitirul Ghencea raportează zgomote ciudate în zona mormântului lui Ion Iliescu. Se pare că fostul șef al Secției de Propagandă a CC al PCR se răsucește în groapă în vreme ce urmașul său, Grindeanu I Creștinătorul, aduce Partidul la cele sfinte, iar secretarul general PCR, Stănescu Armetică, zice chiar așa, mai ieftin n-o lasă: «Dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e!».”, a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62575008
Poliţia investighează dispariţia unei femei din Sectorul 4. Se ia în calcul o crimă. Cine ar fi principalul suspect

Poliţiştii de la Serviciul Omoruri au deschis o anchetă în legătură cu dispariţia unei femei de la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei.

62583495
Ce spune șeful MApN despre generalul cu două stele Florentina Ion, suspectată într-un dosar cu prejudiciu de 8 mil. de lei

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunțat joi că a decis în iunie să nu mai prelungească mandatul managerului Spitalului Militar, Florentina Ioniţă, după ce a fost informat despre suspiciuni de corupţie şi dosare la DNA şi Parchetul Militar.

62583475
Ce a făcut bărbatul care și-a înjunghiat mortal partenera, imediat după crimă. Localnică: „Era foarte gelos”

Un nou caz de femicid șochează opinia publică. O femeie de 30 de ani, din județul Brașov, mamă a trei copii, a fost înjunghiată mortal, iar principalul suspect este partenerul ei de viață.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.