Creștinii din toată țara au mers în număr mare la biserică pentru a sărbători împreună miracolul Învierii

×
Publicitate

Ortodocşi şi greco catolici, milioane de credincioşi, de aici şi de peste hotare, au trăit împreună miracolul Învierii la cea mai frumoasă și înălţătoare dintre sărbători.

Preoţii ne-au chemat să luăm lumina şi ne-au amintit că bucuria este în noi. Trebuie doar să o găsim şi să o dăm mai departe.

Cu lumânări înalte atent îmbodobite în flori de tradafiri albi, călugării de la Mănăstirea Antim din Capitală au dăruit lumină creștinilor prezenți la slujbă.

Învierea lui Hristos este temelia credinței creștine. În noaptea cea mare distruge porțile iadului și le deschide pe cele ale raiului și, astfel, îl împacă pe om cu Dumnezeu. Hristos este deja în ceruri și stă de-a dreapta Tatălui, iar oamenii primesc speranța în Viață Veșnică.

Și în Dealul Patriarhiei un cor de tineri a dat vestea cea mare. Apoi, Patriarhul Daniel a vorbit mulțimii despre speranță și nădejdea în viața de apoi si ne-a reamintit ca Paștele este sărbătoarea Bucuriei.

La malul mării Lumina Sfântă a Învierii a venit de pe apă. Înalt Prea Sfințitul Teodosie a plecat împreună cu credincioșii într-o procesiune pe faleza Cazinoului din Constanța.

Credincioșii s-au strâns cu sutele și la Mitropolia din Iasi.

La Brașov, o mare de lumină a acoperit Piața Sfatului.

O slujbă emoționată a avut loc și la Mănăstirea Humorului din Bucovina. Credincioșii au cântat în şoaptă alături de maicute şi de preoţi.

Un tânăr venit din Thailanda a participat si el emoționat.

Jordan: „E călduros. "Aş putea spune ca mă simt ca acasă. Nu avem aşa ceva în tara mea. Noi de adunăm în familie, dar acasă la noi. Nu e ca aici, să te întâlnești la biserică să sărbatorești. Și atât de mulți oameni.
Reporter: Ai luat lumina si tu?
Jordan: Da. Cred ca înseamnă reînsufleţire. E ceva special pentru mine. Încerc sa învăț cultura."

Plină de turiști a fost și curtea Sfintei mănăstirii Sinaia.

„Sunt din Viena și am venit special pentru acest eveniment. A fost foarte, foarte frumos sunt mândru că sunt aici”, a spus un tânăr.

Lumina Sfântă din noaptea de Învierii are o semnificație aparte.

Mii de români au spus Hristos a Inviat în Grecia. În Thasos, credincioșii au primit mir parfumat pe care l-au întins pe mâini apoi s-au bucurat de un spectaculos foc de artificii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62335069
Accident pe DN1 A. Un bărbat s-a răsturnat cu mașina, iar o femeie a ajuns la spital

O femeie a fost rănită, duminică după amiază, după ce autoturismul în care circula s-a răsturnat, într-o curbă, pe drumul naţional 1 A, între Ploieşti şi Braşov. În urma evenimentului circulaţia pe drumul naţional nu a fost afectată.  

62340152
Femeia săltată de mascați pentru o mită de 10 ouă a fost achitată post-mortem de Curtea de Apel Cluj

În 2014, cazul Mariei Cociorvan a revoltat întreaga țară și a fost intens mediatizat. Femeia, atunci în vârstă de 72 de ani, a fost luată pe sus de mascați direct din locuința ei din satul Iaslovăț și dusă la DNA București, unde a fost acuzată de corupție

62340134
Doi tineri care au plecat pe munte în colanți au fost găsiți de salvamontiști îmbrățișați. „Ne-au șocat”

Salvamontiștii din Neamț au recuperat doi tineri pe care i-au găsit la limita supraviețuirii. Erau în colanți și cu „gleznele goale” la aproape 2000 de metri altitudine. Operațiunea de salvare a avut loc cu câteva ore înainte de slujba de Înviere.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Dna inquam photos george calin
Surse: Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov. Anchetatorii investighează suspiciuni de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.