Constantin Ionescu, directorul INFP: Nu așteptăm replici la cutremurul de 5,2

62107107
Pro TV

Activitatea seismică din zona Vrancei este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,2 care s-a produs vineri dimineaţă nu are nicio legătură cu cele din Albania sau Turcia, a declarat directorul Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

"Cutremurul produs în Vrancea nu are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Albania sau recent în Turcia. Este o altă adâncime la care se produc cutremurele în România, iar activitatea seismică este o activitate normală a Vrancei. Din când în când mai apare câte un cutremur de magnitudine 5,2 sau chiar până în 6. De obicei, la aproximativ doi ani se produce un cutremur în zona aceasta, între 5 şi 6 grade. Câteodată se produc şi două seisme de acest fel", a precizat Constantin Ionescu, directorul INFP.

În privinţa unor replici care ar putea să apară la cutremurul produs vineri dimineaţa, şeful INFP a explicat că replicile la cutremurele din Vrancea nu apar la o astfel de magnitudine, ci doar la cele mai mari de peste 7 pe Richter.

"Replicile la cutremurele acestea din Vrancea nu apar la magnitudinea de 5,2 sau până la 6. De obicei, apar replici la cutremurele mari, de peste 7. Este o activitate seismică normală, pentru că nu au existat alte preşocuri sau altă activitate mai densă înainte care să prezică cutremurul acesta. Repet, totul este normal", a spus Ionescu.

Şeful INFP a subliniat că în 2019 a fost o perioadă în care s-au înregistrat cutremure "multe şi mici", între 3 şi 4 pe Richter, dar la o adâncime de peste 130 de kilometri.

"Anul trecut a fost o perioadă când au fost cutremure multe şi mici, între 3 şi 4, dar la o anumită adâncime, de peste 130 de kilometri. În Vrancea cutremurele se produc cam în două zone de adâncime, între 80 şi 110 kilometri şi mai este o altă bandă, între 130 şi 160 de kilometri. Există un gap unde nu prea se produc cutremure, respectiv între 110-130 de kilometri, aceasta este o fereastră unde nu se produc cutremure", a adăugat şeful INFP.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Acesta este cel mai semnificativ seism din ultimul an. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85 km est de Braşov, 96 km sud de Bacău, 100 km nord-est de Ploieşti, 109 km vest de Galaţi, 111 km nord-vest de Brăila şi 149 km nord de Bucureşti.

Anul trecut cel mai semnificativ cutremur a avut magnitudinea de 4,7 pe scara Richter şi s-a produs în judeţul Suceava pe 18 mai.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un mistreț ajuns pe o stradă din Bacău a pus pe jar autoritățile

Un porc mistreț a pus pe jar joi noapte autoritățile din Bacău. Sălbăticiunea a fost văzută inițial pe străzi, apoi în curtea unui centru de colectare a fierului vechi.

Un bărbat a fost bătut crunt de hingheri după ce a încercat să elibereze mai mulți câini

Un bărbat din Focșani ar fi căzut victimă hingherilor, după cum spune chiar el. Omul a ajuns cu răni la spital după ce angajații firmei de ecarisaj l-ar fi bătut crunt pentru că a încercat să scape câțiva câini din mâinile lor.

O fetiță de trei ani și părinții ei, răniți într-un acident violent, în județul Buzău

O fetiță de trei ani și părinții ei au fost răniți aseară în județul Buzău, pe Drumul European 85, după ce mașina lor a fost izbită puternic de un alt autoturism.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.