O familie îndoliată a primit trupul altei decedate fără să își dea seama. Propunerea firmei de pompe funebre

×
Publicitate

Situație incredibilă în Constanța, unde familia unei bătrâne care murise a trecut prin momente de coșmar.

Angajații firmei de pompe funebre au încurcat trupurile neînsuflețite și au adus la biserică sicriul în care se afla o altă bătrână. Femeile semănau atât de mult, încât, timp de mai multe ore, nici rudele nu au reușit să realizeze încurcătura. Abia cu două ore înainte de înmormântare, oamenii au sesizat că nu este vorba despre aceeași persoană.

Rude: „Este incredibil, nu se poate așa ceva! Noi avem înmormântarea în două ore. V-am spus de aseară că este ceva...”

Cu doar câteva minute înaintea slujbei, angajații firmei de pompe funebre au venit la biserică pentru a anunța încurcătura. Revoltați, membrii familiei au cerut explicații, la telefon:

– Cum puteți să spuneți că nu aveți niciun punct de vedere referitor la treaba aceasta?
– O să vă rog să mai facem o noapte de priveghi la noi, la casa mortuară.
– Doamnă, nu mă ajută, noi în două ore trebuia să o înmormântăm.
– Vă rog să mă credeți că nu am cuvinte la ce s-a întâmplat. Eu pot să vă dau toți banii înapoi, altceva nu știu ce pot face.
– Luați o decizie, instruiți-vă personalul!

Fiul femeii: „Nouă ne-a adus altă persoană în locul mamei mele. Am privegheat-o, am făcut tot ce este creștinește și acum au venit băieții că s-a comis o greșeală, că decedata care este la noi nu este mama mea.”

Vârsta înaintată a celor două femei, dar și constituția asemănătoare, au făcut ca membrii familiei să realizeze abia după câteva ore că ceva nu este în regulă.

Fiul femeii: „Semănau oarecum, tot micuță ca ea, tot așa. Inițial, când am venit aici, am zis: măi, asta-i mama! Fratele meu care a fost aici a zis: păi cine să fie, nu vezi hainele ei?”

Cum s-a rezolvat încurcătura

Cu doar câteva ore înainte de înmormântare, reprezentanții societății de pompe funebre au adus familiei trupul neînsuflețit al rudei.

Angajații firmei de pompe funebre: „Colegii mei au făcut ieri o greșeală, o altă echipă a făcut o confuzie. Am venit dimineață la domnii...” (...)

„Noi am schimbat tura după 24 de ore, când am scos-o pe bătrânica cealaltă să o pregătim... băi, nu e asta.”

Societatea de pompe funebre s-a oferit să suporte toate cheltuielile, însă familia femeii este hotărâtă să acționeze în instanță reprezentanții firmei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62582528
Un șofer român de TIR a fost ucis într-o parcare din Italia. Ce au găsit polițiștii în camionul criminalului

Crimă între români, în Italia. Un tânăr de 32 de ani din Mioveni, șofer de TIR, a fost înjunghiat mortal într-o parcare din nordul peninsulei.

62568716
Florin Manole, după ce a semnat un proiect împotriva căsătoriilor între copii: „Acest ceva este incontestabil”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a semnat recent, un proiect legislativ care să pedepsească un anumit gen de violenţă, abuz împotriva unor copii, respectiv căsătoriile timpurii.

62563810
Mercedes-Benz, investiție de peste 100 de milioane de euro în România. Ce începe să producă în Sebeș

Linia de asamblare a unităților de propulsie pentru noul Mercedes-Benz GLC full-electric, din cadrul companiei Star Assembly, s-a lansat, luni, la Sebeș, în prezența premierului Ilie Bolojan. Este o investiție de peste 100 de milioane de euro.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.