Combinatul Azochim, victima a combinatiilor celui mai bogat roman. Offshore-ul din Cipru care a ruinat industria din Neamt

In 2016, din Melana Savinesti nu a mai ramas decat numele si foarte putine active. Societatea a fost executata si vanduta bucata cu bucata. La nivelul Directiei Fiscale Neamt s-au contabilizat minusurile. Bineinteles, nu au fost gasiti vinovatii pentru dezastrul de la Melana. “In urma incheierii procedurii de insolventa nu au fost constatate fapte care sa atraga raspunderea patrimoniala a unor persoane din administratia firmei”, spune cei de la Fisc.

Dar pe Platforma de la Savinesti exista si o poveste de success: Rifil, companie care a rezistat ca prin minune. In anii 70, guvernul comunist incerca sa se deschida pe pietele vestice si cauta solutii. Atunci se pun bazele primelor companii mixte romano-occidentale. In 1973 se face prima companie de acest fel din blocul socialist - Rifil, o societate mixta romano-italiana unde statul roman, prin Centrala de fire si fibre Savinesti, detinea 52% si un grup de investitori italieni 48%. Italienii veneau cu tehnologie si bani, romanii cu utilitati, mana de de lucru, dar si materia prima de la Melana.

Citește și

Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Valeriu Momanu a reprezentat actionarul majoritar, statul roman, la incheierea contractului de infiintare a companiei de prelucrare a fibrelor si firelor produse la Savinesti. Spune ca acest act i-a suparat pe rusi, asa ca Rigil nu putea vinde in tarile socialiste. A fost nevoie de o lege speciala pentru societati mixte in Republica Socialista Romania. Rifil a fost construita de la 0.

Ioan Stratila a fost director economic in Centrala de fire si fibre Savinesti si reprezentant in conducerea companiei romano-italiene. El spune ca “s-a plecat de la faptul ca actionarul Italian care a venit si a infiintat centrala era un consumator de fibra acrilica. Un consumator important de fibra acrilica si lua din Romania.”

De la inceput, in statut, in actul de nastere al firmei, a fost trecuta o perioada de existenta limitata la 16 ani. Colaborarea cu investitorii italieni s-a dovedit de bun augur.

Luigi Bodo a venit in Romania la 34 de ani. Si n-a mai plecat. “Rifilul a fost o oaza si in timpul comunismului si acuma. Consideram ca suntem aparte. Noi nu suntem strainii veniti aicea sa culegem ce putem, am venit aicea sa construim ceva”, spune el.

Cand a hotarat sa vina in Romania in mijlocul anilor 70, intr-o tara cu o ideologie si o viata diferita, a fost privit cu suspiciune de prietenii italieni. “Ce nenorocire este comunismul, cand am ajuns aicea, din punct de vedere industrial, nu era o nenorocire, din punct de vedere industrial era destul de actual in 75. prietenii mei din Italia au spus, "ce faci tu, te duci intr-o tara asa comunista, ce esti nebun?!" Pe urma au zis in 90, "vai de mine, ai reusit sa strici si comunismul””

Italienii au gasit la Savinesti colaboratori de nadejde si specialisti formati in ani de munca. In martie 1989 s-au implinit cei 16 ani de existenta ai Rifilului. Atunci a fost un moment dificil. Realitatile din Romania se schimbasera, regimul dictatorial se inasprise, autoritatile comuniste voiau sa inceteze colaborarea cu italienii. S-a primit dispozitia ca trebuie sa dispara, ca asociere iar fabrica sa ramana romaneasca in continuare pt toata viata si n-o sa ne coste nimic dezmembrarea asta.

Ioan Stratila a incercat din rasputeri sa pastreze fabrica care pana atunci a functionat foarte bine cu italienii. Se pare insa ca hotararea de a inchide Rifilul fusese luata chiar de catre Elena Ceausescu.

Momentul decembrie 1989 a salvat fabrica de la Savinesti. Daca foarte multe capacitati de productie au intrat pe o linie descendenta, pentru Rifil a reprezentat un nou inceput. In 15 ianuarie 1990 compania si-a reluat activitatea, actiunile fiind cumparate de italieni.

“Rifil este o companie romana, romaneasca, cu proprietar Italian aceasta este adevarat. Dar nu este italiana, eu consider ca este o societate romaneasca, activeaza in Romania”, spune Luigi Bodo. In cei 26 de ani, fabrica Rifil s-a dovedit a fi unul dintre putinele exemple pozitive de pe Platforma Savinesti.

In timp ce unii oameni de afaceri romani si-au luat din profit yachturi, masini scumpe sau case in Dubai, actionarii de la Rifil au reinvestit banii castigati in fiecare an. Sunt intr-o competitie acerba in lumea fibrelor si ca sa faca fata, trebuie sa fie la nivelul concurentei. 90 % din productie este exportata in toata lumea. Grupul are astazi o cifra de afaceri de 150 de milioane de euro pe an, cu capacitate de productie la Campulung Moldovenesc, Gura Humorului, Botosani si Buzau. Si bineinteles, Savinesti.

Rifilul a accesat si fonduri europene pentru dezvoltare, dar Luigi Bodo stie ca trebuie sa se bazeze mai mult pe propriile resurse. Marele regret pe care il au investitorii de la Rifil este ca nu au reusit sa salveze si alte capacitati de productie de la Savinesti. Au incercat, dar permanent li s-au pus bete in roate.

Din pacate, modelul Rifil nu s-a putut multiplica pe platforma de la Savinesti acolo unde nepasarea si interesele obscure au distrus restul fabricilor. Inainte de a se demara constructia Combinatului de fire si fibre sintetice, la Savinesti a fost construita una dintre cele mai mari fabrici de ingrasaminte chimice din Romania- Azochim.

Neculai Puscas a fost ani de zile director economic la intreprinderea care ininte de 1989 avea peste 4000 de angajati. Ne-am intalnit in curtea liceului de chimie din Piatra Neamt, acolo unde generatii intregi au invatat sa devina operatori chimisti. “Nu cred ca nu mai exista o sansa, o speranta in sensul bun al cuvantului, vorbind despre chimie si vorbim despre o generatie care sa fie calificata si sa munceasca in domeniul chimiei. E posibil sa fie doar parti din chimie, la nivelul unui atelier, unei sectii, la nivelul unui altceva decat ce reprezenta combinatul de fire si fibre sintetice, combinatul de ingrasaminte chimice

Istoria combinatului de ingrasaminte Savinesti seamana izbitor cu cea a altor colosi industriali falimentati in ultimii ani. Investitorii nepriceputi sau rauvoitori. Iar reprezentantii statului au contribuit si ei din plin. La mijlocul anilor 90 in Azochim s-au investit bani pentru retehnologizare. Mai trebuiau 10 milioane de lei din 120 de milioane cat se investisera, statul nu i-a avut, asa ca a fost scos la vanzare combinatul

Grupul Interagro controlat de Ioan Niculae a fost cel care a cumparat in 1997 Azochimul la pachet cu Sofertul din Bacau. Reteta aplicata a fost aceiasi- exploatarea la maxim a resurselor fara prea mari investitii. Iar directia luata nu parea a fi ce mai buna.

“A intampinat dificultati financiare, o scadere a cifrei de afaceri si imposibilitatea achitarii creditelor bancare si a a obligatiilor fiscale, astfel incat s-a declansat falimentul in 2006”, spune cei de la FInantele publice.

Bineinteles ca nimeni nu a fost gasit vinovat pentru situatia de la Savinesti. Dupa falimentul rasunator din 2006, Combinatul de Ingrasaminte Savinesti a fost scos la vanzare si achizitionat de un offshore din Cipru, Ga Pro Co Chemical SRL. Ga Pro Co Chemicals a fost infiintata cu doar cateva luni inainte de achizitionarea combinatului din Savinesti, iar in spatele ei se afla tot magnatul ingrasamintelor Ioan Niculae, cel care a bagat in faliment Azochimul cu cativa ani in urma.

Activitatea pe platforma a continuat cu intermitente si in timp ce investitorul inainta, in fiecare an in topurile bogatilor, angajatii se imputinau.

“Era din ce in ce mai greu si mai rau. Salariile se dadeau totdeauna cu intarziere, 2,3, 4 luni”, spune Neculai Puscas. Desi ingrasamintele de la Savinesti aveau cautare, activitatea de productie scartaia, datoriile cresteau. Firmele lui Ioan Niculae s-au remarcat prin inginerii economice. Procurorii DIICOT considera ca intre 2001 si 2010, grupul controlat de Ioan Niculae a beneficiat de reduceri si subventii la pretul gazelor, sub pretextul ca acesta sustine agricultura romaneasca. DIICOT il ancheteaza pe omul de afaceri pentru prejudicierea statului roman cu milioane de euro. In dosar sunt cercetati si fosti ministri ai Economiei, dar si directori de la Romgaz.

In aprilie 2015, Ioan Niculae este trimis in inchisoare pentru sponsorizarea ilegala a PSD in scopul influentarii numirii directorilor de la Romgaz si Transgaz, cei care de fapt puteau sa-l ajute cu gaze ieftine.
Din spatele gratiilor, magnatul ingrasamintelor chimice nu vrea sa vorbeasca cu presa. Anul acesta, Ga Pro Co a intrat in insolventa.

Ga Pro Co nu mai producea ingrasaminte in beneficiul societatii, ci pentru Interagro. O schema care aducea prejudicii atat statului, cat si angajatilor care au de recuperat salarii restante. Administrator unic la compania aflata in insolventa a fost impus tot un apropiat de-al lui Ioan Niculae - Mihai Calinescu. Acesta a fost seful Politiei Capitalei si sef adjunct al IGPR. In 2010 a fost trecut in rezerva dupace numele sau a aparut in interceptarile procurorilor DNA in care fostul senator Catalin Voicu promitea unui om de afaceri ca o sa-l ajute cu un dosar instrumentat de Politia Capitalei.

Fostul politist transformat in administrator de firme cu probleme nu vrea sa comenteze situatia si viitorul combinatului de ingrasaminte chimice Savinesti. Platforma chimica a generat dezvoltare, dar in ultimii ani a devenit un loc in care povestile de succes s-au transformat in drame. Lipsa unei strategii nationale, coroborata cu interese obscure ale unor oameni cu agende ascunse, privatizari nefericite si supecte, coruptie si neglijenta, toate acestea au dus la disparitia vechii platforme Savinesti, locul unde mii de romani care au pus umarul la constructia fabricilor au asistat neputinciosi la dezastru.

Articol recomandat de sport.ro

NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele