Cine este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină pe un câmp, în Oradea. Ultimele indicii exclud varianta unei crime

×
Publicitate

Anchetatorii din Oradea încearcă să afle ce i s-a întâmplat bărbatului care a fost găsit carbonizat în maşină, pe un câmp de la marginea orașului.

Potrivit unor surse din anchetă, victima ar fi un șofer de ride-sharing. Ultimele indicii exclud varianta unei crime, aşa că anchetatorii se gândesc la un gest intenţionat sau un accident.

Un șofer al unei firme de curierat a dat alarma după ce, pe un câmp aflat la câteva sute de metri de centura Oradei, a văzut mașina arsă în care părea că se află o persoană. Imediat, locul a fost împânzit de anchetatori.

Locul a fost imediat securizat, iar anchetatorii au ridicat toate probele de la faţa locului, inclusiv maşina arsă. După câteva ore au reuşit să afle cine era victima carbonizată.

Polițiștii cercetează mai multe piste

Cristian Ardelean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor: În mare măsură se cunoaşte identitatea acestuia, ar fi vorba de un bărbat de 42 de ani care locuieşte fără forme legale la Oradea, acesta ar fi din Cluj. Autoturismul nu era al acestuia, el presta servicii, a fost închiriat pentru a presta servicii de ride sharing.

Coordonatorul grupului de șoferi: Eu, personal, nu, nu l-am întâlnit. A ntrebat și cineva acum câteva ore și nu. Sau nici nu era pe grup. Că pe grup suntem vreo 300 de șoferi, dar autorizați sunt vreo 3000.

Anchetatorii încearcă să afle cum a luat foc maşina şi mai ales, ce i-a adus moartea bărbatului.

Cristian Ardelean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor: Se analizează toate posibilitățile pentru a se stabili cu certitudine modalitatea în care s-a petrecut evenimentul. Se pare că cu o noapte înainte ar fi avut loc incendiul, în noaptea de luni spre marți. A avut loc o explozie, o deflagrație, care nu a fost observată de nimeni la acel moment.

De ajutor vor fi și imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62597441
Patru tineri, reținuți după ce au fost prinși furând carburant dintr-un camion. Polițiștii au tras un foc de avertisment

Polițiștii din Tulcea au tras un foc de avertisment pentru a opri patru tineri surprinși furând carburant dintr-un camion parcat lângă o unitate militară. Cei patru au fost reținuți.

62597961
Explozie puternică într-un bloc din Bihor, din cauza unei butelii. Balconul s-a prăbuşit cu tot cu proprietară

Explozia unei butelii a zguduit un bloc de locuințe, într-o localitate din Bihor. Balconul unui apartament s-a prăbuşit cu tot cu proprietara care se afla acolo. Femeia a ajuns la spital, în timp ce zeci de vecini au fost evacuaţi de urgenţă.

62597960
O familie din Galați a fost salvată în ultimul moment dintr-o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon

O tragedie de proporții a fost evitată la limită, miercuri dimineață, într-un cartier de la periferia orașului Galați.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.