Au fost indivizi care au doborât gardurile de protecție și au dat cu pietre. Forțele de ordine spun că printre ciobani au apărut instigatori care îndemnau la violențe. 

Mai multe persoane au ajuns la spital și cel puțin opt jandarmi au fost răniți, în timp ce încercau să-i îndepărteze pe cei mai violenți dintre protestatari. 

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional. 

Ciocnirile au izbucnit în jurul orei 11. Mai multe persoane au încercat să forțeze gardurile amplasate de jandarmi. 

Forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene într-o zonă limitată, după ce oamenii au început să arunce cu pietre, sticle, ciomege, ghivece cu flori și chiar roșii. 

Cordonul de jandarmi nu a mai rezistat. Gardurile au fost împinse și doborâte, iar manifestanții au pătruns în centrul Pieței Victoriei și au blocat traficul rutier. 

Corespondent PRO TV: „În urmă cu 20 de minute, oamenii au profitat că o mare parte dintre jandarmi erau alocați în dreptul guvernului și au reușit să treacă de jandarmi și au venit înspre pasaj, unde vedem, scandează, au steaguri și își strigă în continuare supărarea.”

Tensiunea a crescut după prânz. Câțiva protestatari au avut nevoie de ajutor medical după ce au acuzat probleme respiratorii. Și mai mulți jandarmi au fost răniți în timpul confruntărilor.

Corespondent PRO TV: „Dispozitivul de jandarmi s-a mutat aici în laterala Guvernului. Oamenii apucă orice le cade la îndemână și aruncă spre jandarmi”. 

A urmat o nou bătaie între protestatari și jandarmi. Mai multe mașini ale Jandarmeriei au fost vandalizate.

Un protest întemeiat al oierilor a fost deturnat în violențe din interese politice, consideră analiștii.

Adrian Cioroianu, analist politic: „În mod evident, în această mulțime au fost infiltrați, s-au infiltrat oameni care nu au nimic de a face cu oieritul. Nu sunt niște oameni veniți de pe munții, eu știu, colinele sau din văile țării care repet au cereri îndreptățite nu au fost aceea cei care au apărut îmbrâncindu-se cu jandarmii, împingând gardurile sau aruncând petarde cei care au premeditat această mișcare au contat inclusiv pe faptul că nu e un guvern care să iasă la negociere în momentul de față, care minister poate să le promită ce acestor ciobani și cei care doresc haosul, haosul fiind și ea o formă a războiului hibrid. N-am nicio îndoială că pe asta au contat”.

Și Președintele României a reacționat, printr-o postare pe Facebook în care condamnă violențele. Potrivit lui Nicușor Dan... „Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament (...). La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime”.