Perioada vacanțelor a coincis cu majorarea salariului minim, dar au intrat şi bani europeni în economie și, indirect, în consum.
Specialiștii în finanțe spun însă că revenirea este fragilă, iar oamenii rămân precauți.
După luni consecutive de scădere, în august, vânzările au dat primele semne de revenire.
Așa cum arată datele de la Statistică, vânzările din comerțul cu amănuntul au crescut cu 2,3% față de luna precedentă și cu 0,1% comparativ cu august anul trecut. Este prima creștere de la an la an după vara lui 2025.
Cel mai mult au crescut vânzările de produse nealimentare - cu alte cuvinte, oamenii și-au cumpărat mai multe haine, au investit în electrocasnice sau în alte lucruri pe care nu le cumpără, în fiecare zi. Aici se vede o creștere de 4,0%. Și cumpărăturile obişnuite au fost mai mari, cu 0,6%, iar la carburanți creșterea a fost de 1,8%, asta și ca urmare a prețurilor mai mari din ultima perioadă. Per total, revenirea a fost peste așteptările analiștilor.
Unul dintre motive poate fi majorarea salariului minim, de la 1 iulie. Chiar dacă nu a fost o creștere mare, pentru unii angajați au fost ceva mai mulți bani pentru cheltuieli. Au contat și vacanțele din august, când oamenii cheltuiesc, de obicei, mai mult. În plus, banii europeni care au intrat în economie au susținut și ei consumul, într-un moment în care România a ajuns la finalul programului PNRR.
Laurian Lungu, Economist: ”O parte din aceste fonduri ajung și în consum, prin salarii, alte elemente . Și aici putem avea un impact și îl vom vedea și lunile următoare pentru că unele dintre aceste fonduri nu s-au vărsat României - este posibil să vedem și lunile următoare - fără aceste fonduri contracția României ar fi fost mult mai adâncă, vor ajuta economia și evident consumul. Comportamentul exact e destul de dificil, dar e posibil că efectele taxelor să fie trecut oarecum, populația să le fi încorporat”.
Perspectivele pentru o creștere puternică a consumului sunt însă firave, spun economiștii. Asta și pentru că salariile cresc mai lent decât prețurile, ceea ce înseamnă că, în medie, a scăzut puterea de cumpărare, iar românii rămân cu mai puțini bani pentru cheltuieli.
Revenirea consumului depinde însă și de cât de multă stabilitate va avea economia în perioada următoare. România are nevoie de un Guvern și de un buget pentru anul viitor, care să își asume un plan și o țintă de deficit.