Chirurgul militar care a recunoscut „atențiile” de la pacienți, închisoare cu suspendare. Cât a pierdut Alexandru Săvulescu

×
Publicitate

În timp ce un fost ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită, un cunoscut chirurg militar a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a primit zeci de șpăgi de la pacienți, unele chiar sub ochii procurorilor care îl monitorizau.

Doctorul Alexandru Săvulescu a recunoscut acuzațiile, așa că nu va ajunge după gratii, dar nu mai are voie să profeseze, o perioadă, în spitale de stat.

Colonelul Alexandru Săvulescu a fost acuzat ca în perioada în care a condus secția Chirurgie 2 din Spitalul Militar Central, a luat șpăgi de la pacienți. Unora, spun procurorii, le-a micșorat stomacul pentru mie de euro sau două, în timp ce într-o clinică privată, costurile unor astfel de intervenții urcă la zece mii de euro. Printre cei care l-au mituit s-a numărat și un general din armată care spune că fost vorba despre un cadou.

General: „Am pus suma de 1.500 de lei într-un plic pe care am vrut să i-l dau domnului doctor în semn de mulțumire pentru grija și empatia cu care am fost tratat în spital." (Sursa DNA)

Procurorii anticorupție au percheziționat cabinetul medicului din Spitalul Militar, pe care

l-au supravegheat audio-video luni în șir. Aici au descoperit peste 11.600 de euro și 17.500 de lei.

Acuzați de dare de mită, pacienții au declarat că medicul militar nu a condiționat intervențiile. La rândul său, chirurgul a recunoscut că nu a refuzat atunci când a primit atenții, inclusiv bijuterii din aur.

Chirurgul militar: „Au fost situații în care pacienții, înainte de externare, după efectuarea actului medical, au venit la mine și, în semn de mulțumire, mi-au dat sume de bani.”

Cunoscutul chirurg militar a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăţiei, prin care Tribunalul Militar l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, și l-a obligat să muncească 60 de zile în folosul comunității. În plus, vreme de doi ani și jumătate, colonelul trecut între timp în rezervă nu va avea voie să profeseze în sistemul public de sănătate.

Colegiul Medicilor din România nu ia măsuri în astfel de cazuri, instanța stabilind pedepsele. Inclusiv reclamațiile pacienților sunt direcționate spre Parchet.

Prin sentința de condamnare, medicul va rămâne fără șpăgile dovedite - aproape 35.000 de lei și 4.750 de euro - dar şi fără banii găsiți la el acasă și în cabinet, peste 110.000 de euro, 30.000 de dolari și 30.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62490652
Ce au descoperit polițiștii în locuința celor doi soți care au fost găsiți morți în casă. Detaliile care au ieșit la iveală

Anchetatorii au deslușit motivul tragediei din Brașov, unde doi soți au fost găsiți morți în locuință. Martorii audiați în dosar au povestit că omul se temea că partenera sa, cu 7 ani mai tânără, l-ar fi înșelat.

62490741
Nicușor Dan convoacă Consiliul General pentru două referendumuri. Ce schimbări vrea edilul

După scandal, primarul general Nicușor Dan a anunțat că va convoca luni Consiliul General pentru două referendumuri locale.

62490751
Momentul accidentului grav din Iași. Mașina a ricoșat și a ajuns peste două tinere care stăteau pe o bancă

Experiență traumatizantă pentru două fete din Iași care stăteau de vorba pe o bancă și pentru un băiat care trecea pe lângă ele.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.