Cetăţean moldovean căutat de mai bine de 3 ani în Austria, găsit la Vama Oancea. Ce infracțiuni săvârșise

62276958
Shutterstock

Un cetăţean moldovean, căutat de mai bine de trei ani de autorităţile din Austria pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului pe teritoriul acestui stat, a fost depistat cu ocazia unui control în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile din Austria, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de ITPF Iaşi, conform Agerpres.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea luării măsurilor legale.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62236659
Marian Godină taxează dur comportamentul procurorului Horodniceanu. „Atitudine tipică de cocalar”
Polițistul Marian Godină a avut un mesaj dur după incidentul dintre procurorul Daniel Horodniceanu și agenții de la Rutieră. Îi felicită pe polițiști pentru că nu s-au lăsat intimidați.
62345862
Cum a scăpat de pedeapsă un medic judecat în dosarul unui bebeluș născut în taxi care a murit
Medicul ginecolog care a fost trimis în judecată în cazul femeii din Prahova care a născut în taxi, fătul fiind ulterior declarat mort, scapă de pedeapsă după ce instanţa de judecată a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
62345861
Un hoț din Alba a intrat în casa unei femei și a furat 200 de euro dintr-o carte de rugăciuni, dar și câteva bijuterii
Un bărbat de 75 de ani din Alba a fost reținut după ce ar fi intrat în casa unei femei, profitând de faptul că ea plecase într-un pelerinaj.