Cercetătorii critică decizia Guvernului: BOR obţine în urma presiunilor încă 100 de milioane de lei din bugetul cercetării

61977306
Inquam Photos / Octav Ganea

Domeniul cercetării ştiinţifice este în derivă, iar cercetarea şi-a pierdut scopul, fiind folosită recent ca armă politică în disputa dintre palate, susţin reprezentanţii Federaţiei sindicale Hermes, relatează Agerpres.

"Cercetarea românească a fost înjosită până la nivelul la care politicienii se consideră specialişti ai cercetării. Guvernele succesive PSD au reuşit în doi ani să izoleze decizia administrativă de mecanismele normale ale unui stat democratic: dialogul social sau dezbaterea publică în cadru oficial. Ministerul Cercetării şi Inovării şi Administraţia Prezidenţială folosesc subiectul bugetului cercetării cu intenţia unei răfuieli politice, ambele tabere urmărind interese ascunse ale grupărilor politice. În mijlocul acestei confruntări se află cercetătorii de profesie, izolaţi într-un sistem închis, guvernat de analfabeţi funcţionali, de impostură ştiinţifică şi de umbrele a ceea ce ar trebui să fie liderii sindicali. Aşa arată imaginea cercetării analizată din interior", afirmă sindicaliştii.

Potrivit sursei citate, recent, unităţile de cercetare au intrat şi în vizorul BOR: Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Legumicultură de la Buzău a fost deposedată de 12 hectare de teren, "prin minciună şi înşelătorie, de către Episcopia Buzăului şi a Vrancei".

"În aceste zile, BOR obţine în urma presiunilor încă 100 de milioane de lei din bugetul cercetării pentru a finanţa, în afara oricărui control, Catedrala Mân(t)uirii Neamului. Resursele financiare imense alocate acestei construcţii justifică suspiciunea utilizării lor pentru alte interese", se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii Federaţiei Hermes afirmă că Ministerul Cercetării şi Inovării "şi-a abandonat misiunea", în condiţiile în care instituţia care ar trebui să apere şi să dezvolte cercetarea "continuă campania de consolidare a poziţiei politrucilor şi impostorilor aflaţi în funcţii de conducere în institutele naţionale de cercetare-dezvoltare".

Totodată, conform sursei citate, Ministerul Cercetării şi Inovării a emis în medie patru ordine de ministru pe zi începând cu 4 ianuarie 2017, dar mai puţin de 5% dintre acestea sunt publice.

"Comisia de Dialog Social funcţionează ilegal, cercetătorii fiind reprezentaţi de septuagenari lipsiţi de atributul reprezentării, fără rezultate ştiinţifice, dar cu funcţii în colegiile consultative. Cercetătorii în funcţie sunt eliminaţi în mod abuziv din dialogul social. Evaluarea propunerilor de proiecte se face preferenţial, punctajele evaluatorilor nu au legătură cu punctajul final acordat proiectului, iar lista finală se întocmeşte din pix, după bunul plac, la sediul UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării ). Rezultatele raportate la ultimele competiţii sunt catastrofale, din acest motiv UEFISCDI refuză să prezinte lista proiectelor cu beneficiarii, bugetele alocate şi punctajul primit la evaluarea finală", se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii mai susţin că, fără a exista un standard de cost şi o introducere a cercetătorilor din institutele naţionale în grila de salarizare unitară, "Ministerul Cercetării şi Inovării îşi propune să trateze cercetătorii după bunul plac".

"Umilirea acestei categorii sociale urmăreşte ca oamenii de valoare din acest domeniu să părăsească sistemul, obiectivul final fiind deturnarea bugetului cercetării către buzunarele clientelei politice protejate de grupări din SRI prin intermediul protocoalelor cu Parchetul General", spun sindicaliştii.

Potrivit acestora, majoritatea investiţiilor în cercetare zac din lipsă de personal calificat, dar şi datorită managementului defectuos care domină institutele şi alungă cercetătorii de valoare.

"Un număr exagerat de mare de pensionari, fără rezultate ştiinţifice, ocupă sute de locuri de muncă în detrimentul tinerilor cercetători, mecanism prin care guvernanţii caută să consolideze acest status quo care le asigură controlul resurselor bugetare alocate, dar şi liniştea necesară deturnării fondurilor. Opinia publică are falsă impresie că în domeniul cercetării ştiinţifice lucrurile merg mai bine decât în alte domenii de activitate, dar cercetarea este la fel de infectată prin relaţii de cumetrie şi impostură. Fabricile de diplome universitare inundă institutele de cercetare cu impostură şi mediocritate, orice reclamaţie, sesizare sau notificare rămâne fără răspuns, ilegalităţile flagrante sunt muşamalizate de Ministerul Cercetării şi Inovării pe cale administrativă. La acest complot instituţionalizat participă şi Parchetele care întârzie nepermis orice plângere", mai afirmă sindicaliştii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Anchetă la Jilava, după decesul fostului judecător Mustaţă. Dosar de moarte suspectă

Administraţia Naţională a Penitenciarelor va începe o anchetă internă la Jilava, după ce fostul judecător Stan Mustaţă a decedat în acest penitenciar.

De teama pestei porcine, sătenii din Brăila și-au tăiat animalele înainte să vină DSVSA

În judeţul Brăila, de teama pestei porcine, sătenii şi-au tăiat animalele şi au pus carnea în lăzi frigorifice şi congelatoare, când au auzit că autorităţile vin să le ia porcii.

Serviciul Omoruri a preluat ancheta în cazul femeii moarte în curtea spitalului Obregia

Poliţiştii de la Serviciul Omoruri au preluat ancheta în cazul morţii unei femei care s-a stins în curtea spitalului "Alexandru Obregia" din Capitală, fără ca cineva să o observe timp de 6 zile.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen, discurs privind starea Uniunii. Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor” şi „antieuropenilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi "antieuropenilor", în cadrul discursului său privind starea Uniunii de miercuri, din plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Surse: Nicușor Dan ar putea desemna direct noul premier. Partidele nu ar fi fost convocate încă la consultări

Președintele Nicușor Dan nu ar fi convocat, până miercuri la ora 10:00, nici consultări informale, nici oficiale cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier.