Cercetător: Războiul este în principal unul tehnologic. Lupta este în zona unor resurse critice

62521723
Profimedia

Preşedintele Asociaţiei pentru Diplomaţie Tehnologică, Flaviu Turcu, a subliniat, miercuri, importanţa cercetării şi a afirmat că cine are supermaţie tehnologică, în această periadă, are şi supremaţie economică sau chiar la nivel global.

”Războiul este în principal unul tehnologic. Cine are supremaţie tehnologică are supremaţie economică şi, mai departe, poate să aibă o supremaţie la nivel global. Din păcate, noi în zona de cercetare, ştiinţă şi tehnologie, am fost de fiecare dată cel puţin în ultimii 35 de ani, oarecum în urma valului”, a declarat Flaviu Turcu, conferenţiar la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, la un post TV.

România trebuie să recupereze decalajul, a spus specialistul.

”Trebuie să recuperăm acest decalaj şi ar fi bine să avem un moment zero în această direcţie a tehnologiei. Din păcate, nu suntem în pol position. Evident, lupta este în zona unor resurse critice cum sunt pământurile rare, pentru a putea dezvolta tehnologia viitorului, care este extrem de greu de identificat, în acest moment. Revin la Organizaţia pentru ştiinţă şi tehnologie a NATO care a identificat în ultimii ani 7 domenii critice. Toate sunt în zona de expertiză a lui Elon Musk.. Vorbim de autonomie, space...”, a mai declarat Turcu,preşedintele Asociaţiei pentru Diplomaţie Tehnologică, organizaţie care reuneşte specialişti din ţări NATO.

De asemenea, în ceea ce priveşte România, suntem ultima ţară la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte zona de cercetare.

”România este ultima ţară în ceea ce priveşte zona de cercetare, din UE. Atât în ceea ce priveşte finanţarea de stat, cât și partea privată. Ar fi critic să înţelegem că este nevoie de investiţie în tehnologie proprie”, a mai afirmat Flaviu Turcu.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62525404
Un magazin Carrefour din Bucureşti a fost amendat de ANPC. Cantităţi mai mici decât cele declarate la mai multe produse
ANPC a aplicat o amendă de 25.000 de lei pentru Carrefour Sun Plaza București, după ce s-a constatat că mai multe produse aveau cantități mai mici decât cele declarate.  
62525391
Accident grav în Pitești. Un bărbat care consumase alcool s-a răsturnat cu ATV-ul, rănindu-și copilul de 7 ani
Accident grav, miercuri seară, pe o stradă din Pitești. Deși consumase alcool, un bărbat a plecat la plimbare cu ATV-ul împreună cu copilul său în vârstă de 7 ani.
62525392
Hoții devin tot mai îndrăzneți și și-au schimbat modul de operare odată cu pandemia. „Atacă și cu proprietarii în case”
Hoții devin tot mai îndrăzneți. Mai nou, vizează și locuințele păzite sau intră chiar și atunci când proprietarii sunt acasă.