Cei care au ales să fugă de războiul din Ucraina pentru a-și salva viața au găsit sprijin în mai multe orașe din România
Unii dintre ei s-au cazat în cămine studențești sau ale liceelor, ori în casele unor oameni care le-au pus câteva camere la dispoziție, pentru a se reface.
O tânără în vârstă de 26 de ani din orașul Dolyna a reușit să scape din infern cu cele două fetițe, una de 6 săptămâni și cealaltă de 3 ani, și sunt acum cazate în campusul școlar al liceului „Petru Rareș" din Târgu Lăpuș, județul Maramureș. Nu au apucat să-și ia mai nimic cu ele.
Olena Andriivna, mamă: „Mi-a fost frică pentru copii și am stat în buncăre, în adăposturi. Am auzit alarma și ne-am trezit, am trezit copiii și am venit aici. Mi-a fost frică că n-am știut cine o să ne aștepte, cine o să vină. Am venit cu cea mare în căruț și cea mică în brațe.”
Pe fețele împietrite de durere au apărut zâmbete în momentul în care au primit de la autoritățile locale mărțișoare
Mărțișorul a venit și la femeile și fetele aflate în căminele studențești din Galați, unde sunt cazate peste 500 de persoane care au fugit din calea conflictului. Deși greutățile sunt mari, reprezentații Universitații Dunărea de Jos le-au adus primăvara doamnelor care nu mai îndrăzneau să spere la o zi frumosă.
Universitatea Politehnică din București a pus mai multe camere la dispoziția celor care au ajuns aici. Cei mai mulți dintre ei sunt studenți străini la facultăți de medicină din Ucraina, și vor să ajungă acasă, în țările lor. Povestesc că drumul a fost greu, și că nu credeau că vor mai scăpa. Acum, spun ei, mai au nevoie doar de puțină odihnă.
Refugiat: „A trebuit să plec pentru propria mea siguranță. Am mers pe jos timp de patru ore până la graniță. Cred că mâine voi pleca spre țara mea.”
Refugiat: „Am stat toată noaptea la graniță. A fost foarte greu să trecem, dar am reușit până la urmă și am ajuns în România. De acolo lucrurile au devenit mai ușoare.”
Familia Nedohonov a ajuns la Sibiu după un drum lung care a durat mai bine de patru zile. Au plecat după ce primele atacuri asupra Kievului au ajuns la urechile lor. Cu cele câteva sute de euro, bani de rezervă, au reușit să alimenteze mașina, au luat câteva bagaje și împreună cu cei trei copiii, două fetițe și un băiat, au pornit la drum. Cea mai mică fiică, Alina, abia a împlinit două luni.
Stanislav Nedohonov, refugiat: „Când mi-am făcut o imagine despre bombardamentele de lângă noi, că exista posibilitatea să murim, asta a fost motivul principal să scăpăm de acolo. Să luăm ce putem cu noi, niște haine, să urcăm în mașină și să plecăm în viteză către graniță.”
Planuri de viitor încă nu și-au făcut, deocamdată se bucură că au fost găzduiți până când se vor pune pe picioare. La fel că ei, alte mii speră că viața lor va reveni, cândva, la normal.
