Ce trebuie să facem și să evităm când sunt vijelii cu descărcări electrice | ANIMAȚIE GRAFICĂ

×
Publicitate

Furtunile din țară i-au speriat pe unii români, care și-au dat seama că nu au pe casă sau pe bloc un dispozitiv numit paratrăsnet, care să-i ferească de necazuri.

Când sunt vijelii cu descărcări electrice, trăsnetele pot lovi acoperișul unei clădiri, iar urmările sunt devastatoare, cu pagube și victime. De altfel, România este a doua țară din Europa, după Bulgaria, cu rata cea mai mare de decese provocate de trăsnete.

Peste 7.000 de fulgere, miercuri seară, în sudul țării

Pe o hartă, care arată în timp real unde și de câte ori apar fulgerele, miercuri seară, în sudul țării și în mod special în Capitală, au fost peste 7.000 de asftel de descari electrice în numai câteva ore, de o intensitate mare. Fizicienii spun că nu este obligatoriu să scoatem electrocasnicele sau alte aparate din priză, doar dacă vrem să evităm fluctuațiile de energie, care pot apărea și care le pot strica.

Contrar a ceea ce ne ziceau părinții atunci când eram mici, nu trebuie să ne facem griji atunci când suntem în casă și vrem să închidem geamul sau ușa balconului, chiar dacă acestea sunt din materiale metalice. Dacă un fulger va lovi casa, va lovi cel mai înalt punct al locuinței, adică acoperișul.

În schimb, dacă furtuna ne prinde pe câmp, ar trebui să fim atenți unde ne adăpostim. În niciun caz nu trebuie să ridicăm deasupra capului un obiect metalic, pentru că așa vom atrage trăsnetul.

Cristian Presură, fizician: „Dacă suntem într-un câmp, trebuie să ne uităm în jur să vedem care sunt lucrurile mai înalte. Trebuie să ne uităm la copacii din jur și trebuie să-i evităm. Dacă, însă, suntem într-un câmp deschis și chiar nu există o clădire în care să ne adăpostim, singurul lucru care ne rămâne de făcut este să stăm întinși pe pământ, dacă suntem în picioare, suntem înalți, ne apropiem de nor și există posibilitatea să aibă loc un trăsnet în locația unde ne aflăm”.

Unde este bine să fie montat un paratrăsnet

Mașina funcționează ca o cușcă și ne protejează. Dacă se întâmplă ca trăsnetul să o lovească, toate sarcinile electrice mobile se vor scurge prin învelișul mașinii. În orașe, blocurile înalte și copacii au cele mai mari șanse să fie lovite de trăsnet, pentru că descărcarea electrică se oprește în locul cel mai apropiat de nor. Legea obligă montarea unui paratrăsnet doar pe câteva instituții publice și pe clădirile care au mai mult de 11 etaje. Și pe case ar fi bine să montăm un asemenea dispozitiv, spun experții, mai ales în cartierele unde construcțiile au aceeași înălțime.

Matei Sumbasacu, inginer: „Un paratrăsnet captează trăsnetul într-un singur punct al structurii, astfel încât casa să nu fie lovită oriunde, ci în acel punct. Împământarea asigură traseul descărcării până pământ. Dacă trece prin casă, e bine să-i asigurăm un traseu sigur până în pământ. Dacă nu avem un paratrăsnet, împământarea e inutilă. E o investiție importantă, care ne poate proteja. Ar fi bine ca tot ce instalăm la o casă, să fie prins în tema de proiect, pentru că altfel avem cel puțin costuri suplimentare, care ar fi putut fi evitate”.

Un sistem complet costă două mii de euro, dar poate trece de zece mii. Poate, de aceea, sunt case care au aceste dispozitive, mai ales în mediul rural.

Localnic: „Nu avem. Ar fi binevenite, dar nu sunt finanțe. Chiar acum, când a fost urgia asta, ne-am speriat, dar nu avem ce face”.

Localnic: „La biserică, aici, văd că au paratrăsnet, casele în jur nu, vecinii nu, sunt case mai vechi”.

De regulă, în localitățile mici, doar biserica, primăria și școala au un paratrăsnet pe acoperiș.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62344854
Doi tineri cu retard mintal, sclavi la o familie din Argeș. Locuiau în mașină și făceau zilnic câteva sute de lei din cerșit

Doi tineri cu retard mintal ieșiți la majorat din centre de ocrotire au ajuns pe mâna unor indivizi din Argeș, care i-au exploatat amarnic.  

62370514
Șofer din Iași, căutat pentru trecerea unei căi ferate pe culoarea roșie. Ce l-a dat de gol

Un șofer din Iași este căutat de polițiști după ce a fost surprins în timp ce traversa neregulamentar o trecere la nivel cu calea ferată.

62370501
Un nevăzător a câștigat procesul cu o companie de ridesharing, în București. Șoferii nu l-au primit cu câinele de sprijin

Un bărbat nevăzător, însoțit permanent de un labrador pe post de câine-ghid, a câștigat procesul pe care l-a deschis împotriva unei companii de ride-sharing.stirileprotv.ro/divers/labrador-uriasul-bland-totul-despre-cum-sa-ingrijesti-aceasta-rasa.html

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.