Magistrații susțin că pensiile lor nu sunt „speciale”. Ce salarii și pensii au magistrații din România
Magistrații se grăbesc să demisioneze pe fondul discuțiilor privind desfințarea pensiilor speciale. În România sunt 5.067 judecători și 3.030 de procurori activi, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii privind Starea Justiției.
Anul acesta salariul mediu net al unui judecător este de 13.369 de lei pe lună, de peste trei ori mai mare decât cel mediu înregistrat la nivelul întregii economii.
La nivelul lunii august, salariul mediu brut din România a fost de 6.348 lei, iar cel net de 3.933 lei, potrivit Institutului Național de Statistică.
Cele mai mari câstiguri nete în economie au fost în industria IT, respectiv 9.395 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, 2.214 lei, informează INS.
Ce salarii au judecătorii
Un judecător la început de drum are un salariu cuprins între 8.149 lei brut și 10.400 de lei brut, respectiv între 4.767 lei și 6.084 lei net, potrivit Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Un judecător cu grad de judecătorie și experiență între 0 și 3 ani are un salariu brut cuprins între 9.814 lei net și 12.525 lei brut, adică 5.741 lei net și 7.327 lei net.
Pe de altă parte, cu o experiență de 5-10 de ani sau de peste 20, salariile judecătorilor pot atinge de la 12.418 lei până la 14.375 lei venit brut, ceea ce înseamnă 7.264 lei și 8.409 de lei net.
Vechimea face diferența și poate aduce unui astfel de salariat chiar și o sumă cuprinsă între 13.764 lei brut și 15.175 lei brut pentru 10-15 ani de experiență. Asta înseamnă că în mână angajatul va primi între 8.052 de lei net și 8.877 de lei net.
Judecătorii cu grad de tribunal sau judecătorii militari la tribunalul militar au un salariu brut între 17.147 lei și 19.850 lei, dacă au între 5 și 10 ani vechime și pot ajunge la 22.500 lei brut cu 20 de ani de experiență.
Salariul primit în mână este de 10.030 lei și de 11.612 lei net (pentru o persoană cu o vechime între 5 și 10 ani) și de 13.162 lei net pentru o persoană cu o vechime de 20 de ani.
Judecătorii cu grad de curte de apel pot porni de la 17.968 lei brut (10.511 lei net) și pot ajunge la 23.000 de lei brut, ceea ce înseamnă 13.455 lei net.
Mai mult decât atât, un judecător cu grad de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) câstigă lunar între 23.143 lei brut (13.539 lei net) și 24.300 lei brut (14.215 lei net)
Cu o experiență de peste 20 de ani poate ajunge și la 26.250 lei brut, adică va obține un salariu de 15.356 lei net pe lună.
Ce salarii au procurorii
Un procuror stagiar are între 7.761 lei brut (4.540 lei net) și 9.905 lei brut (5794 lei net).
Un procuror cu grad de judecătorie debutează cu un salariu de 10.637 lei brut (6.223 lei net) și poate ajunge la un salariu de 16.429 lei brut (9.611 lei net).
Un procuror cu grad de tribunal poate avea un salariu cuprins între 16.331 lei brut (9.553 lei net) și 21.429 lei brut (12.536 lei net).
Procurorii cu grad de curte de apel pornesc de la un salariu de 17.113 lei brut (10.012 lei net) și ajung la 21.905 lei brut (12.814 lei net).
Salariile cele mai mari sunt încasate de procurorii cu grad de (Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție (PÎCCJ). Ei încasează sume ce pornesc de la 17.956 lei brut (10.504 lei net) până la 25.000 lei brut (14.625 lei net).
Pensiile speciale ale magistraților, în pericol de eliminare
Deși au salarii foarte mari, o parte dintre magistrați intenționează să se pensioneze de urgență în contextul discuțiilor despre desființarea pensiilor speciale, pentru a beneficia de actualul cadru legislativ.
De exemplu, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut, recent, pe ordinea de zi nu mai puțin de 63 de cereri de pensionare pe care a trebuit să le ia în dezbatere.
Acest val fără precedent de pensionări vine după ce în spaţiul public au fost relansate dezbaterile privind desfiinţarea pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii, potrivit Agerpres.
Pe 28 octombrie, Secţia pentru judecători a CSM și-a exprimat "consternarea" faţă de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor, cu referire la pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Ce sume încaseasă magistrații care se pensionează
În momentul de față 4.794 de magistrați beneficiază de pensie "de serviciu". Dintre ei, 1.522 primesc pensie de la bugetul asigurărilor sociale de stat pe baza contributivității.
Pensia medie de serviciu (specială) este de 21.265 de lei net, plătită din două surse: 4.189 de lei suportați din bugetul de pensii și 19.918 lei direct de la bugetul de stat.
Pensia medie de serviciu pe care o încasează magistrații este de departea cea mai mare (21.265 de lei net) în topul "pensiilor de serviciu". Pe locul al doilea se situează personalul din aviația civilă, cu 11.365 lei net, iar pe locul al treilea se află foștii angajații ai Curții de Conturi, cu o pensie specială medie de 8.472 lei net.
La celălalt capăt, membrii corpului diplomatic și consular din România încasează o pesie specială de 5.781 lei net, iar parlamentarii primesc 4.940 lei net.
Personalul auxiliar din instantele judecătorești și parchete primesc o pensie specială de 5.031 lei net. Practic, magistrații încasează o pensie specială de patru ori mai mare față de personalul auxiliar.
Pensia medie lunară în România este de 1.851 lei net. Practic, pensia specială medie a unui magistrat este mai mare de 11 ori față de pensia medie a unui angajat fără statut „privilegiat”. Acest lucru înseamnă că un fost magistrat încasează o pensie lunară echivalentă cu pensia anuală a unui pensionar obișnuit.
Totodată, 1,15 milioane de pensionari din România trăiesc cu pensia minimă garantată de 1.000 de lei, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: salarii, procurori, pensii, judecatori, magistrati,
Dată publicare:
04-11-2022 15:27