Ce se întâmplă cu noi? Când am uitat să mai fim oameni?
Am filmat azi în secţia de Oncologie din Spitalul Marie Curie. Am filmat de multe ori în acest loc, dar povestea de astăzi m-a lăsat fără vlagă, fără cuvinte, m-a revoltat şi mâhnit în egală măsură.
De câteva ore mă tot întreb şi-i întreb şi pe cei de lângă mine: Ce se întâmplă cu noi? Când am uitat să mai fim oameni?
Într-un salon am întâlnit un copil fără un picior. Are 9 ani, e clasa a III-a. Când mama începe să povestească, puştiul îi face semne să tacă şi îşi pune perna pe cap pentru că nu vrea să mai audă povestea lui.
Totul a început anul trecut pe vremea asta. Îl durea un picior. S-a dus la spitalul din Feteşti şi i s-a spus că are întindere de ligamente. Tratamentul a fost o cremă de reumatism. După câteva zile, diagnosticul a fost de entorsa. Tratamentul a rămas acelaşi. Durerile au continuat, aşa că părinţii au mers din spital în spital până au ajuns la Bucureşti. Aici diagnosticul s-a schimbat. Cancer. La piciorul stâng.
În Italia exista posibilitatea unui tratament care putea să-i vindece piciorul. Costa 13 mii de euro. Medicii din Bucureşti i-au întocmit un dosar, iar tatăl s-a prezentat la Casa de Asigurări de Sănătate din Slobozia pentru a primi finanţare. I s-a spus că are de aşteptat TREI săptămâni, că dosarul trebuie studiat, analizat.
După 3 săptămâni, răspunsul a fost că lipseşte o hârtie. Tatăl s-a întors la Bucureşti, iar medicii i-au spus ca hârtia cu pricina nu era necesară, i-au dat, insa, ce vrea Casa. S-a întors la Slobozia. Angajaţii Casei i-au dat vestea că trebuie să aştepte alte TREI săptămâni. Să analizeze. După 3 săptămâni i-au respins cererea. Aveau nevoie de 13 mii de euro.
În 6 săptămâni, timp în care angajaţii Casei de Sănătate au studiat dosarul, boala s-a agravat, osul care putea fi protezat în Italia s-a "mâncat". Copilul a fost dus în sala de operaţie.
Mama povesteşte că medicii i-au spus când i-au luat copilul din braţe ca nu se ştie dacă o să-l mai vadă viu. A scăpat, dar a rămas fără un picior. Piciorul care, dacă existau 13 mii de euro, putea fi salvat.
Au urmat căderi psihice atât pentru puştiul de 9 ani, cât şi pentru mama care stătea de luni bune în spital.
Doamna mi-a povestit că după câteva săptămâni de stat lângă patul copilului, timp în care a dormit şi trăit pe un scaun, a ieşit într-o zi la magazinele din stradă. Acolo a simţit cum i se face rău. S-a rezemat de o gherata şi a căzut la pământ. Era într-o staţie de autobuz, în faţa unui spital şi, minute în şir, nimeni nu s-a uitat la ea. În plină stradă.
Mi-a arătat telefonul. Are ecranul crăpat. L-a scăpat când a încercat să îi răspundă soţului care suna disperat de lângă patul copilului, neştiind de ce soţia nu se mai întoarce. Nimeni nu i-a sărit în ajutor.
Realizaţi câtă drama poate să încapă într-un om?
Acum, copilul începe să îşi revină. E pe drumul bun. Iar părinţii vor întocmi în curând un dosar pentru protezare, dosar pe care-l vor depune la aceeaşi Casă de Asigurări de Sănătate. Proteza va costa cel puţin 70 de mii de euro.
Îmi vin în minte tot felul de întâmplări din România noastră. Acum câteva luni, şeful Casei de Sănătate şi alţi câţiva subalterni au fost arestaţi pentru un prejudiciu de 3 milioane de euro. Va mai amintiţi?
În Parlamentul României, în loc să se gândească legi care să ne salveze, aleşii se luptă pentru apărarea corupţilor. De un an discutăm numai de legile Justiţiei, Justiţie care în ultimii ani începuse să-şi facă treba şi să-i bage în puşcărie pe cei care au furat cu nemiluita din această ţară.
Azi, DNA anunţa că dacă legile Justiţie sunt votate, DNA se închide.
Fostul ministru al Sănătăţii, care s-a opus ca răniţii din Colectiv să fie duşi în alte ţări la tratamente, a fost reales şi este deputat.
Astfel de exemple îmi tot vin în minte. Şi atunci mă întreb şi vă întreb: Ce se întâmplă cu noi?!
Alex Dima,
Romania, te iubesc!
