Ce riscă persoana care a aruncat în Crișul Repede un piranha cu burtă roșie. „Este o specie într-adevăr periculoasă”

×
Publicitate

Un pește piranha cu burtă roșie, specie agresivă originară din America de Sud, a fost descoperit în Crișul Repede, în centrul orașului Oradea.

Exemplarul, un adult, a fost aruncat viu în apă, dar nu a supraviețuit. Specialiștii spun că, dacă ar ajunge în număr mare într-o apă mai caldă, acești pești ar fi un pericol pentru cei autohtoni. Garda de Mediu îl caută pe cel care a eliberat peștele și încearcă să afle dacă mai sunt și alte exemplare de piranha în râu.

Forma neobișnuită a peștelui și culoarea le-au atras atenția celor doi pescari. Când l-au analizat, și-au dat seama că este vorba despre un răpitor.

Cătălin Prichici, pescar: „Era proaspăt mort, pentru că își păstrase culoarea, culoarea branhiilor, mov, și mobilitatea corpului. Ăsta l-am găsit noi, mort, dar puteau fi mai mulți”.

Alertați, reprezentanții Gărzii de Mediu îl caută pe cel care a aruncat peștele exotic în Crișul Repede.

Marius Orbai, reprezentant al Gărzii de Mediu: „Ar trebui ca aceste persoane, care dețin astfel de exemplare, să dea dovadă de mai multă responsabilitate. În cazul în care ar supraviețui piranha în Crișul Repede, vă imaginați ce s-ar întâmpla, fiind pește răpitor, ar face un prăpăd”.

Piranha, supranumit și peștele ucigaș, trăiește în râurile calde ale Americii de Sud. Este omnivor și atinge 15-30 de centimetri. Cel mai de temut este exemplarul cu burtă roșie. Apa Crișului Repede este prea rece ca să supraviețuiască. Însă râul comunică și cu unul care are apă termală.

Radu Muscalu, inginer piscicol: „În jurul Oradei, există un pârâu cu apă termală, unde acest pește ar putea găsi condiții să supraviețuiască iernii. Dacă ar fi eliberați mai mulți deodată, probabil că acest comportament agresiv s-ar putea manifesta. Este, într-adevăr, o specie periculoasă, dar doar dacă este în grupuri”.

Ciprian Kaup, reprezentant al Asociației Pescarilor Oradea: „Să sperăm că nu o să supraviețuiască eventualele alte exemplare eliberate. În discuțiile pe care le-am avut cu ceilalți pescari, le-am solicitat să ne sesizeze dacă, în partidele lor de pescuit, mai depistează astfel de specii”.

Persoana care a aruncat peștele piranha în Crișul Repede ar putea fi amendată cu până la 15.000 de lei, pentru popularea unei ape cu o specie care nu aparține acelui areal. În România, comercializarea acestor pești este interzisă. Doar acvariile și muzeele îi pot cumpăra, în baza unor autorizații speciale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62306978
Cum reușesc românii din diaspora să rămână conectați cu tot ce se întâmplă în țară. Ce arată cel mai recent studiu Google

Chiar dacă nu reușesc să ajungă acasă cât de des își doresc, românii din diaspora rămân conectați cu țara, cu ajutorul internetului.

62307517
Comisia Europeană cere folosirea ambalajelor reutilizabile la livrări. Tone de ambalaje ajung la gunoi, de sărbători

Zeci de mii de cadouri sunt ambalate zilnic în această lună specială, în magazine. În urmă, tone de hârtie și plastic vor ajunge la gunoi. Ca să mai reducă risipa, comisarii europeni cer companiilor din statele membre să împacheteze în ambalaje reutilizab

62300308
Cutremur de 2,6 grade în județul Ialomița

Un cutremur cu magnitudinea 2,6 s-a produs, vineri, în judeţul Ialomiţa.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.