Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri

×
Codul embed a fost copiat

O amplă operațiune, numită „Hidra”, care vizează traficanți și consumatori de droguri, a fost declanșată, joi dimineață. Printre clienții grupării s-ar număra și Vlad Pascu, tânărul care a provocat, luna trecută, teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Au trecut deja câteva ore bune de când familia Pascu, familia tânărului care a provocat nenorocire, acum trei săptămâni și jumătate, s-a reunit sub același acoperiș al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Operațiunea vizează o grupare de traficanți de droguri de risc și mare risc, destinate în special celor care provin din familii înstărite.

11 percheziții de amploare la cei vizați că ar fi vândut droguri de risc și mare risc

De altfel, au avut loc, de dimineață, nu mai puțin de 11 percheziții, iar printre cei care au fost aduși cu mandat de aducere, însoțiți de polițiști, s-a aflat și mama lui Vlad Pascu, cea care este suspectată că ar fi amenințat mai mulți martori din dosarul de trafic de droguri, care l-a vizat pe Vlad Pascu și, astfel, a fost adusă pentru a da explicații și poate chiar pentru a fi pusă sub acuzare pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor justiției.

Însă, este la fel de important faptul că a ajuns, aici, la sediul DIICOT, chiar înainte să ajungă chiar Vlad Pascu, pentru că el a fost adus sub escortă puternică armată, de la restul poliției din Constanța, acolo unde a ajuns după ce a fost arestat preventiv în urma accidentului. Aici a ajuns înaintea lui tatăl său. Cel puțin, deocamdată, nu este foarte clar statutul dacă este martor în acest dosar sau dacă se va schimba și înrăutăți și statutul său. Este și el de câteva ore bune pentru a da explicații în fața procurorilor DIICOT în această investigație ce vizează traficanți de droguri de risc și mare risc, din care ar fi făcut parte și tânărul care a provocat acea nenorocire soldată cu doi morți și trei răniți.

Citește și
Vlad Pascu DIICOT
Mama lui Vlad Pascu, în fața procurorilor. Este acuzată că ar fi încercat influențarea martorilor | FOTO

Vlad Pascu, adus la DIICOT

Ei bine, Vlad Pascu a venit spășit, aici, în biroul procurorilor DIICOT. El era deja cercetat de procurorii DIICOT de la Constanța după ce, în mașina lui, la acel control de rutină, a fost găsită o cantitate de substanțe interzise. I s-a deschis încă de atunci un dosar pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, însă, ulterior, cercetările au fost extinse pentru trafic de droguri.

Din acest moment, întreaga anchetă este preluată de procurorii din structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Ce vizează ancheta procurorilor

Sunt momente extrem de importante în economia acestei anchete, o anchetă care va trebui să scoată la lumină, pe de o parte, cine era gruparea care livra droguri prietenilor lui Vlad Pascu, lui mai ales, și mai ales, cine pune la dispoziție locuințele pentru ca acești tineri să se drogheze.

Acestea sunt lucrurile pe care le investighează procurorii DIICOT. E o anchetă ce-l vizează în mod direct pe Vlad Pascu. Să nu uităm, însă, că el a mai avut parte de cercetări tot la DIICOT. E vorba, o dată, despre momentul acela când încă nu împlinise 14 ani, când fusese prins cu droguri asupra sa. Nu a fost urmărit penal pentru că nu avea vârsta legală ca să răspundă penal, iar mai apoi, undeva în urmă cu un an de zile, a fost prins din nou, de asemenea, cu substanțe psihoactive.

De această dată, procurorii DIICOT au decis să renunțe la urmărirea sa penală, considerând că acea cantitate de droguri găsită asupra lui nu este una foarte mare, că fapta nu este atât de gravă, încât să justifice o anchetă de proporții și să ducă, astfel, la cheltuieli inutile, spuneau anchetatorii, așa încât au dispus renunțarea la urmărirea penală, o decizie pe care, de altfel, au confirmat ulterior și instanțele de judecată.

Așadar, sunt ore de interogatorii, ore de declarații, la capătul cărora vom afla cu siguranță dacă împotriva celor vizați de aceste suspiciuni, de la cele de trafic de droguri de risc și mare risc, la punerea la dispoziție pentru consum a locuinței, până la infracțiuni contra intereselor justiției.

Este foarte posibil ca, în unele cazuri, procurorii DIICOT să dispună inclusiv măsuri preventive, pentru început, chiar ordonanțe de reținere, iar în acest caz, cel mai probabil, se va ajunge în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
„Nu pot să dau timpul înapoi”. Primele declarații făcute de Vlad Pascu după accidentul din 2 Mai. A fost adus la DIICOT. FOTO
„Nu pot să dau timpul înapoi”. Primele declarații făcute de Vlad Pascu după accidentul din 2 Mai. A fost adus la DIICOT. FOTO

Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus, joi, în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală.  

Mama lui Vlad Pascu, în fața procurorilor. Este acuzată că ar fi încercat influențarea martorilor | FOTO
Mama lui Vlad Pascu, în fața procurorilor. Este acuzată că ar fi încercat influențarea martorilor | FOTO

O operațiune de amploare este desfășurată de procurorii DIICOT.  

Reorganizare de sus până jos la IPJ Constanța. Principalele greșeli făcute de polițiști în cazul lui Vlad Pascu
Reorganizare de sus până jos la IPJ Constanța. Principalele greșeli făcute de polițiști în cazul lui Vlad Pascu

Polițiștii care l-au oprit pe Vlad Pascu înainte să comită accidentul în care a omorât doi tineri în stațiunea 2 Mai au încălcat regulile alături de șefii lor, potrivit anchetei făcute de Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne.  

Raport după accidentul din 2 Mai. Cătălin Predoiu: Vlad Pascu trebuia sancționat, nu s-a respectat ridicarea plăcuţelor
Raport după accidentul din 2 Mai. Cătălin Predoiu: Vlad Pascu trebuia sancționat, nu s-a respectat ridicarea plăcuţelor

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a prezentat luni concluziile Corpului de Control privind accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit loviţi de o mașină condusă de un altul, de 19 ani, aflat sub influența drogurilor.

Sindicaliștii din Poliție acuză că fenomenul consumului de droguri e scăpat de sub control, iar autoritățile ascund adevărul
Sindicaliștii din Poliție acuză că fenomenul consumului de droguri e scăpat de sub control, iar autoritățile ascund adevărul

Potrivit Institutului Național de Medicină Legală, Vlad Pascu șoferul care a provocat accidentul din stațiunea 2 Mai, omorându-i pe Sebi și pe Roberta, luase, se pare, un cocktail de droguri.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.