A fost testat între timp, pentru că anchetatorii vor să afle dacă era sub influența drogurilor când și-a atacat tatăl.
Corespondent Știrile PRO TV: „Judecătorii au decis ca tânărul de 22 de ani să fie arestat preventiv pentru omor calificat, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Anchetatorii încearcă încă să lămurească motivul pentru care acesta și-a omorât tatăl. Victima de 50 de ani a fost înjunghiată de mai multe ori pe stradă și a murit la scurt timp la spital, din cauza rănilor grave suferite.
În urma efectuării expertizei toxicologice, a rezultat că tânărul nu se afla sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive la momentul comiterii faptelor.
Avocata lui a declarat că suspectul recunoaște că și-a ucis tatăl și regretă ce a facut. Ea spune că nu poate confirma ipoteza conform căreia motivul crimei ar fi o neînțelegere între cei doi legată de o mașină sau de moștenirea unui apartament.
Pe de altă parte, mâine, Serviciul de Permise și Înmatriculări va fi închis, în semn de doliu. Majoritatea angajaților vor participa la înmormântarea agentului. În fața blocului unde victima și-a pierdut viața, mai mulți tineri, care și-au luat permisul cu el ca examinator, au venit să îi aprindă o lumânare.”