În zona de conflict, se află două dintre cele mai importante hub-uri aeriene din lume care asigură legături spre toate continentele. Mii de turiști, încearcă acum să își recupereze banii, ori să își reprogrameze zborurile. Atenție, o directivă europeană, prevede că toți cei care au vacanțele anulate, din cauza războiului, au dreptul la rambursare integrală.
O familie are o vacanță programată în Qatar și dorește să schimbe destinația, însă agenția le-a răspuns că deocamdată nu se poate.
Marius Căpitanu, turist: „Dacă la data plecării care este pe 13 aprilie nu putem pleca din cauză că este spațiul aerian închis sau se anulează zborul sau orice alt motiv atunci vom primi banii înapoi integral. Noi nu vrem acest lucru, nu vrem să ne trezim că nu mai avem cu ce să ne întoarcem”.
Mulți români ar fi trebuit să fie deja în vacanțe, dar zborurile au fost anulate.
Claudia Ivan, turistă: „Toți cei care nu am ajuns, am primit bani înapoi. Mai departe aștept să vedem cum decurg lucrurile acolo și când vor relua zborurile și voi lua legătura cu agenția să îmi achiziționez o vacanță în același loc”.
Ion Marinescu, turist: „O variantă este să optăm pentru o altă excursie tot în Dubai, la o altă dată sau pe o altă excursie pe pachetele oferite de această companie sau banii integral să îi primim înapoi”.
Alții vor să își schimbe total planurile de vacanță.
Cristian Bărhălescu, președinte ANAT Sud Est: „Avem solicitări de la cei care au făcute deja rezervări pe cazări în Thailanda, Vietnam, Dubai, Maldive, Mauritius și care aveau escală în Dubai, Doha să își reprogrameze zborurile sau să le căutăm alte soluții de călătorie prin Europa”.
Claudia Tocilă, managerul unei platforme de rezervări de bilete de avion: „Peste 12.000 de zboruri au fost anulate în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului, lăsând sute de mii de pasageri blocați. Dubai și Doha sunt probabil cele mai importante noduri de tranzit din lume”.
Corespondent PRO TV: „Dacă ați cumpărat biletul de la compania aeriană și zborul a fost anulat, aveți dreptul la rambursarea integrală a sumei sau la rerutarea zborului. Dacă ați cumpărat vacanța printr-o agenție de turism puteți să vă cereți bani înapoi sau să reprogramați. În cazul în care întâmpinați refuzuri ori întârzieri, puteți să vă adresați la Protecția Consumatorului sau să alegeți altă variantă și să vă luați bani înapoi de la firmele specializate în recuperarea sumelor."
De asemenea, este important să citiți cu atenție și clauzele din contract.
Ramona Colea – reprezentant firmă drepturi pasageri: „Fie să reprogrameze, fie să ia bani înapoi pe parte de călătoria cu avionul și din hotel, fie să renunțe pur și simplu, variantele nu sunt foarte multe, cel mai important este luarea deciziei."
În plus, o directivă europeană din 2015 prevede ca turiștii care au vacanțe sau zboruri anulate din cauza războiului au dreptul la rambursare integrală. Și cei care renunță la călătorie din motive de siguranță pot anula fără penalități, iar agențiile trebuie să returneze banii, nu doar să ofere vouchere.