Chiar joi, Sorin Grindeanu l-a criticat pe Ilie Bolojan la Bruxelles, într-o întâlnire cu președinta Parlamentului European. Însă aceasta i-a transmis președintelui PSD că este nevoie de stabilitate în România.
Sorin Grindeanua a făcut în Olt prima oprire din cele opt programate pentru consultările interne. Va discuta cu liderii locali și vor vota pe 20 aprilie dacă vor să continue această formulă de guvernare, dacă vor să intre în opoziție sau dacă vor să schimbe premierul ori ministerele deținute.
Concluzia?
Sorin Grindeanu, președintele PSD: ”De fiecare dată când venim cu o propunere, trebuie să amenințăm. Prim-ministrul nu s-a comportat, și asta e concluzia ședinței de azi, ca un prim-ministru al unei coaliții”.
Ilie Bolojan a respins, într-un interviu pentru G4Media, varianta unei demisii, și a transmis că, în cazul în care PSD va declanșa o criză, trebuie să-și asume răspunderea pentru consecințe.
Ilie Bolojan, premierul României: ”Nu se pune problema unei demisii. Avem alte probleme în momentul de față. Dacă PSD generează această criză, trebuie să și-o asume! Toate deciziile care s-au luat până acum de către Guvernul României au avut acordul coaliției. ”
În timpul unei vizite la Bruxelles, într-o întâlnire cu președinta Parlamentului European, Sorin Grindeanu i-a spus Robertei Metsola că partidul său exclude orice colaborare cu AUR și a insinuat, în schimb, că PNL ar negocia cu AUR.
Sorin Grindeanu: ”Urmărim cu îngrijorare semnalele tot mai dese de apropiere dintre partidul premierului și liderii formațiunii extremiste conduse de George Simion.”
Doar că Roberta Metsola i-a amintit liderului PSD că România are nevoie de stabilitate: ”Am evidențiat nevoia de stabilitate și unitate în timp ce construim o Europă mai bună”.
George Simion a neagă o înțelegere cu Ilie Bolojan. La fel și președintele PNL. Iar președintele USR, Dominic Fritz, a răspuns după ce liderul senatorilor PSD a anunțat că social-democrații vor vota și a doua moțiune depusă de opoziție împotriva Ministrului Mediului.
Dominic Fritz: „Când în mod constant zici una și faci alta, chiar nu începe să zgârie un pic la ureche?”
Din partea președintelui Nicusor Dan a venit un mesaj clar: partidele din coaliție trebuie să guverneze împreună: ”În momentul de față, nu văd un scenariu nici PSD-AUR, nici PNL-AUR. La fiecare dintre cele patru partide, eu văd raționalitate”.