Ce au descoperit polițiștii din Arad într-un TIR care transporta mobilă. Șoferul este acum cercetat

62399302
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au găsit ascunși într-un TIR 21 de sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul este acum cercetat.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un TIR condus de un cetăţean turc, douăzeci și unu de cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, a precizat Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Șoferul TIR-ului, un cetăţean turc în vârstă de 54 de ani, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în Turcia şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pe ruta Turcia-Elveția

„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, douăzeci și unu de cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Siria”, a mai afirmat sursa citată.

Oamenii legii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62467303
Mii de tineri care plecau de la ”Beach, Please!” au așteptat trenul în plin soare la Costinești. Gara nu are nicio copertină
Aglomerație mare în Costinești, dar și pe DN39. Cei care au participat la festivalul ”Beach, Please!” s-au îndreptat către intrarea pe autostradă.  
62467254
Patronul unui magazin din Mehedinţi a murit după ce a fost tăiat cu o halbă de bere de un client, în urma unui scandal
Un bărbat de 48 de ani din comuna Braniştea, judeţul Mehedinţi, patron al unui magazin din localitate, a decedat după ce, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost tăiat cu o halbă de bere, de un client în vârstă de 46 de ani.
62271407
Restricţii în furnizarea apei în sute de localităţi din ţară. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
Sute de localităţi din mai multe judeţe din ţară se confruntă cu probleme în furnizarea apei potabile, pe mai multe râuri înregistrându-se debite scăzute.