Mii de tineri care plecau de la ”Beach, Please!” au așteptat trenul în plin soare la Costinești. Gara nu are nicio copertină

×
Publicitate

Aglomerație mare în Costinești, dar și pe DN39. Cei care au participat la festivalul ”Beach, Please!” s-au îndreptat către intrarea pe autostradă.  

După cinci zile în care au petrecut la festivalul ”Beach, Please!”, participanții s-au întorc acasă. În gara din Costinești, mii de tineri au așteptat în soarele arzător să se urce în vagoane.

Peronul nu este prevăzut cu niciun spațiu unde călătorii ar putea să se ascundă de soare, nu este nicio copertină sau un loc cu umbră. De altfel, gara de aici este în proces de reabilitare, transmite CFR Călători.

gara Costinesti

Un drum de 30 de minute cu mașina s-a făcut în peste 2 ore

Din cauza codului roșu de caniculă, trenurile au circulat cu viteză redusă și au avut întârzieri de zeci de minute.

Și cei care au venit cu mașina la festival au trebuit să se înarmeze cu răbdare, pentru că s-a circulat foarte greu spre Constanța, iar un drum care în mod normal se parcurge în 30 de minute la orele amiezii s-a făcut în mai mult de 2 ore.

gara costinesti

Partea bună este că duminică noapte toți cei care au fost la ”Beach, Please!” au trăit o seară memorabilă alături de artiștii preferați.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62467254
Patronul unui magazin din Mehedinţi a murit după ce a fost tăiat cu o halbă de bere de un client, în urma unui scandal
Un bărbat de 48 de ani din comuna Braniştea, judeţul Mehedinţi, patron al unui magazin din localitate, a decedat după ce, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost tăiat cu o halbă de bere, de un client în vârstă de 46 de ani.
62271407
Restricţii în furnizarea apei în sute de localităţi din ţară. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
Sute de localităţi din mai multe judeţe din ţară se confruntă cu probleme în furnizarea apei potabile, pe mai multe râuri înregistrându-se debite scăzute.
62467247
Zeci de mașini au rămas blocate pe Transalpina, din cauza unei furtuni puternice. Vântul a doborât mai mulţi copaci
Drumul naţional 67C este blocat, luni după amiază, în judeţul Alba, după ce o vântul puternic a doborât mai mulţi arbori pe şosea. La faţa locului au fost trimise echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.