Caz șocant în județul Vaslui. O fată de 15 ani a murit subit, în ambulanță

×
Publicitate

Poliția din Vaslui face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul unei eleve de clasa a-9-a care a murit în ambulanță, după ce familia a ținut-o aproape o săptămână acasă pentru că a bănuit că are doar o răceală.

Un test rapid de COVID, care a ieșit negativ, a determinat-o pe mamă să nu o ducă pe fată la medic decât atunci când a fost prea târziu. Doctorii atrag atenția că un test rapid cu rezultat negativ nu exclude prezența bolii, iar atunci când au semne de infecție pacienții trebuie să se adreseze medicului de familie.

Fata s-a simțit rău de la începutul săptămânii și nu a mai mers la școală

Că să nu strângă absențe, mama i-ar cerut unui medic o scutire.

Valeria Bondea, asistentă medicală: „A spus că e răcită puțin. A avut temperatură 38, i-am spus să vină a doua zi să o testăm și să o vadă doamna doctor.”

Însă mama nu a respectat recomandarea și i-a făcut singură fetei un test COVID, iar rezultatul a fost negativ. Ieri a adus-o pe adolescentă în stare gravă la medic.

Valeria Bondea, asistentă medicală: „Cianonză, saturație avea 80-90 și cobora la 80 la sută. Spunea că o dor toate cele, mușchi, tot, plus dureri în piept.”

Dan Ungureanu, ambulanță Vaslui: „În drum către spital, pacienta a instalat un stop cardio-respirator. S-au inițiat mânere de resuscitare. Din păcate, fără rezultat favorabil.”

Adolescenta nu era vaccinată anti-COVID și figura în evidențele medicale cu o boală renală, spune medicul ei de familie. Doctorul bănuiește o infecție cu coronavirus, dar așteptă raportul legiștilor care vor face autopsia. Între timp, poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă. Fata era în primul an de liceu.

Isabela Musteață, diriginta fetei: „La sfârșitul săptămânii trecute a participat și la concursul de fizică, la matematică, a fost premiată la ambele.”

Doctorii atrag atenția că rezultatele testelor rapide trebuie evaluate cu atenție.

Anca Deleanu, medic de familie: „Un test negativ, indiferent că este din salivă sau exudat nazal, nu exclude pacientul pozitiv. Când boala evoluează, cantitatea de virus e mai mare și atunci repetând chiar și testele rapide ele se pot pozitiva.”

Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: „Testele rapide ne ajută în orientarea unui diagnostic. Nu ne putem baza sută la sută pe aceste rezultate, există posibilitatea că aceste teste să dea rezultate fals-negativ. Atâta timp cât avem simptomatologie, trebuie să ne adresăm medicului de familie.”

Potrivit medicilor infecționiști din Iași, aproximativ zece la sută din cazurile de COVID confirmate în spital sunt ale unor pacienți care inițial au avut un rezultat negativ la testele rapide.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62233101
Ce pedepse au primit doi polițiști din Arad care au participat la un jaf de 300.000 euro
Doi poliţişti arădeni au fost condamnaţi la închisoare, în primă instanţă, alături de alţi doi inculpaţi, pentru un jaf care a avut loc în noiembrie 2020, când dintr-un seif aflat în casa unei femei din Pâncota, au fost furaţi 300.000 de euro.
62238936
Incendiu la un bloc din Medgidia. 40 de persoane au fost evacuate
40 de persoane din Medgidia au fost evacuate de pompieri în urma unui incendiu care a izbucnit în blocul în care locuiau. Focul a pornit din două garsoniere în care erau depozitate multe materiale inflamabile.
62235592
Frigul a pus stăpânire pe școlile din Timișoara. Peste 20 de unități de învățământ au renunțat la prezența fizică
Inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, Cosmin Hogea, a declarat că este posibil ca toate şcolile şi grădiniţele din Timişoara să intre în online, din cauza frigului din clase.