Câteva refugiate din Ucraina au curățat plaja din Mamaia, din propria inițiativă

×
Publicitate

Recunoscătoare pentru ajutorul pe care l-au primit, refugiatele din Ucraina vor să întoarcă binele și se implică acolo unde e nevoie de ele.

La malul mării, de exemplu, ele adună gunoaiele de pe plajă, cot la cot cu voluntarii români. Iar în Delta Dunării, câteva femei gătesc pentru turiști preparate tradiționale din țara lor.

Când au văzut că autoritățile din Mamaia și voluntarii au demarat curățenia de primăvară pe plajele din Mamaia refugiatele din Ucraina care s-au oprit în acest loc n-au stat pe gânduri. Au dat și ele o mână de ajutor și au reușit să adune zeci de saci de gunoi.

Eris, refugiată: „Noi am vrut să facem ceva bun pentru români, am găsit aici multă bunătate, nu ne așteptam la așa ceva și am vrut să facem ceva folositor pentru locul în care stăm acum."

Ania, refugiată: „Ne simțim în siguranță aici și copiii noștri sunt în siguranță, ei se pot duce acolo la cursuri, la fotbal, ore de engleză, de aceea am vrut să facem ceva bun să arătăm că suntem recunoscători."

Angi Paiu, reprezentant ONG Mare Nostrum: „Cel mai murdar sector a fost cel din Constanța unde au fost înregistrate jumătate din numărul deșeurilor, aproximativ 1300, iar cel mai des întâlnit deșeu a fost de această data șervețelul umed, urmat de mucurile de țigară și pungile de plastic."

Se fac lucrări de igienizare, de afânare a nisipului și se reabilitează porțiunile care au fost afectate de vântul puternic.

În Delta Dunării, la o pensiune, zece ucrainence au gătit preparatele lor tradiționale pentru clienți și gazde.

De la începutul războiului din Ucraina, prin vămile din România au intrat peste 537 de mii de refugiați. Nu toți au rămas însă în țara noastră.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62249950
Accident surprins de camerele de supraveghere: Patru mașini au fost implicate

Patru mașini au fost grav avariate, din cauza unui șofer neatent. Accidentul s-a întâmplat în localitatea Mătăsari, din județul Gorj.

62249949
Incendiu uriaș lângă Craiova. 30 de militari s-au luptat 7 ore cu flăcările

Incendiile le-au dat mult de furcă pompierilor din toată țara. La Craiova, flăcări mari au cuprins o hală în care erau tone de materiale sanitare. 7 ore s-au luptat militarii cu vâlvătăile.

62249946
Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina. Flancul estic trebuie consolidat

România ar putea să crească numărul de militari activi ca parte a eforturilor de modernizare în fața războiului, a declarat joi seară preşedintele Klaus Iohannis.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.