Catedrala Patriarhală a fost plină de oameni care s-au rugat la unison de Duminica Floriilor

×
Publicitate

Este Duminica Floriilor pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, și chiar dacă în multe zone vremea a fost mohorâtă oamenii au înfrumusețat cu prezența lor numeroasă, slujbele dedicate Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

Este a doua dezlegare la pește din acest post, și peste milion și jumătate de români își serbează azi onomastica.

Urmează Săptămâna Mare, cu slujbe speciale, seară de seară, până la Înviere.

Catedrala Patriarhală a fost plină de oameni care s-au rugat la unison. Mulți și-au adus și preparate, printre care și pește - fiind dezlegare, pentru a fi binecuvântate.

În ciuda vremii reci și ploioase, foarte mulți oameni au venit la Catedrala Patriarhală pentru a participa la Liturghia dedicată intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim. Credincioșii au primit și aceste ramuri verzi binecuvântate de salcie care reprezintă smerenia la care poate cu toții ar trebui să ne gândim mai ales în această perioadă. De altfel, oamenilor le sunt oferite și anafură și iconițe care reprezintă sărbătoarea Floriilor când un milion și jumătate de români își serbează și ziua onomastică.

Spre deosebire de alți ani, la slujbă au fost prezenți foarte mulți tineri care au venit să-și ia ramuri de salcie.

Adolescentă: ”Cu gândul de iertare, să reuşim să-i iertăm pe cei din jur care ne-au făcut rău, să ne iertăm pe noi”.

Băiat: ”Cumva ne pregătim pentru întâmpinarea Domnului şi ţinem post pentru a fi curaţi şi sufleteşte”.

Vasile Bănescu: ”Din păcate nu toţi crestinii ortodocşi ca şi cei catolici din Ucraina nu au putut să se bucure de aceste sărbători. În Ucraina fraţii creştini nu au parte de sărbătoare ci de teroare din păcate, această apăsare sufletească o resimţim şi noi dar solidaritatea ar putea să mângâie puţin”.

Pe un frig pătrunzător, sute de credincioși s-au rugat și la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, dar și la cea din Alba Iulia unde arhiepiscopul Irineu a binecuvântat mulțimea. Iar la Iași oamenii au umplut esplanada din fața catedralei și mulţi credincioşi s-au împărtășit.

În comună Tupilați din Neamț, fete îmbrăcate în costume populare şi băiatei călare pe căi au mers pe câmp şi au cules ramuri de salcie.

Le-au dus la biserică şi s-au rugat alături de părinţii şi bunicii lor. Apoi au fost răsplătiți cu o masă îmbelșugată.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62253731
Rusia spune că forțele sale au eliberat ostatici ai ”naziștilor ucraineni” dintr-o moschee din Mariupol

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, a declarat duminică că forțele speciale ruse au eliberat ostatici care erau ținuți într-o moschee turcească din Mariupol, scrie agenția rusească TASS.

62254489
Busculadă la un concert în Capitală după ce cineva a pulverizat o substanţă iritantă. VIDEO

Mai multe echipaje medicale au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un concert organizat în Sectorul 1 al Capitalei, unde mai mulţi tineri s-au călcat în picioare după ce o persoană a pulverizat o substanţă iritantă.

62230067
Casa Dianei Șoșoacă a fost atacată cu ouă. Senatoarea a sesizat Poliția Capitalei

Poliția Capitalei a fost sesizată duminică la prânz de senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă referitor la un incident care ar fi avut loc în timp ce parlamentarul a fost plecat de-acasă, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.