Casele inteligente au devenit tot mai populare. Specialiștii spun că prețurile sistemelor necesare scad de la un an la altul

×
Publicitate

Încălzirea casei, aprinderea luminilor și chiar închiderea jaluzelelor sunt posibile cu o simplă comandă vocală.

Casele inteligente au devenit tot mai populare și la noi iar doritorii nu sunt nevoiți neapărat să se gândească din timpul construcției la aceste sisteme.

Specialiștii spun că prețurile acestora scad de la un an la altul chiar și cu 30% astfel că automatizarea unei locuinţei a devenit mai accesibilă.

Cu un astfel de aparat, cei care locuiesc într-o casă inteligentă pot da o simplă comandă vocală pentru a controla temperatura, umiditatea, muzica și lumina.

Unele echipamente pot fi montate la dispozitivele pe care le avem deja, cum este această yală.

Ionuț Rădulescu, reprezentantul unui magazin de electronice și electrocasnice: Se poate monta la o ușă deja existentă. Ce e foarte tare la acest mecanism automat e că îți ia geolocația. De exemplu te vede că te apropii de locuință la 80m, te anunță că se poate descuia ușa automat.

Prețul ei pleacă de la 500 de lei. Becurile, sezorii de mișcare sau prizele smart costa și acestea câteva sute de lei.

Există și oglinzi smart, preferate în general de doamne.

Cei mai pretențioși, care vor de exemplu draperii care se închid ori se deschid singure, trebuie să plătească peste 800 de lei pentru o singură cameră.

Ionuț Rădulescu, reprezentantul unui magazin de electronice și electrocasnice: La mine e setat în felul următor: dimineața mă trezesc la 7, se deschid jaluzeze și se pornește muzica, pe ce vreau eu. La 7.30 plec de acasă, ori se oprește muzica, se închid jaluzelele pe timp de vară, se oprește muzica, sau pe timp de iarnă rămân deschise jaluzelele.

Confortul nu este gratis, însă.

Ionuț Rădulescu: Totul a fost gândit de la început, costul a fost în jur de 4.000-5.000 de euro.

Prețul diferă în funcție de numărul de camere și de complexitatea funcțiilor echipamentelor. De exemplu, pentru un apartament cu două dormitoare, automatizarea de bază poate să coste de la 5.000 de euro până la 10 mii.

Pentru a nu avea probleme, doritorii trebuie să țină cont că toate aceste dispozitive trebuie conectate la internet și la telefonul mobil, deci trebuie să fie compatibile.

Mihai Pătrașcu, Reprezentantul unui magazin de electrocasnice
: Să se gândească clientul care este hubul principal, pentru că la acela se conectează toți senzorii”.

Nu toate echipamentele merită banii, spun experţii. Unele sunt mai mult pentru divertismentul de moment.

Raluca Munteanu, Arhitect: Cele care cred și sunt utile să fie automatizate sunt cele legate de climă, cele să îmi asigure mie cea mai bună combinație de parametri, de umiditate, de temperatură, de confort.

Tehnologia evoluează constat, iar producătorii au început să înțeleagă că dispozitivele trebuie să fie compatibile și accesibile. Pe de altă parte, trebuie să fie setate cu parole puternice pentru a nu putea fi accesate de hackeri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Ce înseamnă pentru români și micile afaceri vânzarea printr-un marketplace. Avantajele vs comisioanele percepute

Peste 50.000 de antreprenori din România, Bulgaria și Ungaria au dezvoltat afaceri online apelând la un singur marketplace, adică la un retailer online deja consacrat.

Invenție revoluționară realizată de cinci elevi din Cluj: aparatul care transformă PET-uri în plastic pentru imprimante 3D

Sticlele din plastic au căpătat o nouă întrebuințare: materie primă pentru imprimantele 3D. Este nevoie doar de un dispozitiv care poate fi folosit de oricine, acasă sau la școală. Să-i cunoaștem pe cei care au creat acest gadget.

Săli de spectacole și muzee imersive, cele mai noi clădiri inteligente. Oamenii se pot bucura de holograme și roboți

Cele mai noi clădiri inteligente ale lumii nu sunt și cele mai înalte, impunătoare sau scumpe construcții. Sunt săli de spectacole și muzee imersive, pregătite să pună în scenă cele mai interactive concerte și evenimente create vreodată.  

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.