Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, evenimentul a avut loc la kilometrul 161, pe sensul de mers Constanța–București.
Din primele verificări, o persoană a fost rănită, urmând să primească îngrijirile medicale necesare la fața locului.
În urma accidentului, circulația rutieră este restricționată pe benzile 1 și 2 ale sensului Constanța–București. Autovehiculele circulă îngreunat pe banda de urgență, iar în zonă s-au format coloane de mașini, pe fondul valorilor ridicate de trafic.
Autoritățile estimează că circulația va fi reluată în condiții normale în jurul orei 15:00.
Polițiștii le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare între autovehicule și să se asigure înainte de schimbarea benzii de circulație.
„Pentru o călătorie în siguranță și evitarea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la situația traficului, să se asigure temeinic înainte de schimbarea benzii, să păstreze în mers o distanță corespunzătoare între autovehicule, să nu aibă preocupări la volan de natură a distrage atenția de la condus, să folosească centura de siguranță, iar copii să fie transportați în scaune adaptate vârstei, să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și să verifice cu atenție traseul pe care-l au de parcurs, optând și pentru folosirea rutelor alternative, pe care aplicațiile de telefon le calculează în timp real!”, mai transmit autoritățile.