Candida auris, confirmată la Spitalul Floreasca anul trecut, cu şapte luni înainte de focarul actual

62564905
Pro TV

Candida auris a fost confirmată la Spitalul Floreasca în toamna anului trecut, cu şapte luni înainte de focarul actual, care a dus la suspendarea internărilor la Centrul de Arşi, scrie Europa Liberă.

Un pacient care a fost internat la Chirugie Cardiovasculară şi care a fost confirmat cu această ciupercă, dar şi cu alte infecţii nosocomiale, a murit în decembrie. Cazul nu apare în evidenţa autorităţilor sanitare, dar familia pacientului a depus plângere.

Potrivit Europa Liberă, în toamna anului trecut, cu câteva zile înainte să moară, un pacient din secţia clinică de Chirurgie Cardiovasculară de la Floreasca a fost depistat cu Candida auris. Bărbatul, Marin Vlase, a fost internat la etajul 6 al aceluiaşi corp de clădire, la Chirurgie Cardiovasculară, până în 1 decembrie 2024.

Bărbatul de 72 de ani, din judeţul Vrancea, avea şi alte infecţii nosocomiale, iar rudele afirmă că el şi alte două paciente s-au infectat unii pe alţii, în câteva săptămâni cei trei fiind confirmaţi cu bacteriile Acinetobacter baumannii şi Klebsiella pneumoniae.

În decurs de trei săptămâni, toţi trei au murit: cele două paciente, în noiembrie 2024, iar bărbatul în 1 decembrie 2024.

Rudelor lor susţin că pacienţii nu ar fi fost izolaţi pentru a fi prevenită transmiterea infecţiilor nosocomiale, că nu le-ar fi fost administrat la timp tratamentul cu antibiotice sau cel antifungic ar fi fost întrerupt, că nu ar fi fost raportate toate infecţiile nici către unitatea specifică a spitalului de combatere a infecţiilor (SPLIAAM), nici către autorităţile cu atribuţii în materie – ANMCS, INSP şi DSP, că nu ar fi fost făcută anchetă epidemiologică şi că ar fi fost ascunsă cauza reală a cel puţin unui deces: şocul septic.

Marin Vlase a ajuns la Floreasca în 4 septembrie, după ce a fost internat câteva zile la spitalul privat Sanador, unde i-au fost puse trei bypass-uri la inimă, dar a făcut pericardită şi, în urma complicaţiilor, a ajuns la spitalul de stat, unde a fost operat în 17 septembrie pentru inflamaţia şi iritarea pericardului.

”S-a infectat la Floreasca pe 23 septembrie şi până în 5 octombrie 2024 nu i-au administrat niciun antibiotic, aveau antibiogramă făcută din 23 septembrie la Klebsiella, cu încărcătură mare, peste 100.000 de unităţi. Faptul că era deja în urocultură era alt semn rău”, a declarat, pentru publicaţia citată, fiica lui Marin Vlase.

Ea a susţinut că el era infectat doar cu Klebsiella pneumoniae până să fie transferat la Terapie Intensivă. Din documentele puse la dispoziţie de femeie, reiese că pacientul a fost infectat, până în ziua decesului, cu Candida auris, precum şi cu alte trei bacterii: Acinetobacter baumannii, Klebsiella pneumoniae şi Stafilococ auriu.

Fiica pacientului, avocat de profesie, a depus plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti atât în cazul tatălui său, cât şi în numele rudelor celorlalte două femei despre care a aflat că au fost infectate în spital.

Spitalul Floreasca nu a răspuns acuzaţiilor aduse.

Potrivit sursei citate, fiica lui Vlase a făcut sesizări, la începutul acestui an, către cele trei instituţii responsabile de verificare şi control: Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP), dar a primit răspuns doar de la una dintre ele, din partea INSP, care i-a transmis că nu a primit vreo înştiinţare cu privire la ce a anunţat.

După internarea la Floreasca, medicul curant al lui Marin Vlase a fost, timp de circa două săptămâni, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară, Horaţiu Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Contactat de Europa Liberă, chirurgul Horaţiu Moldovan şi-a adus aminte de pacient, însă a spus că nu doreşte să intre în detalii despre această situaţie: ”Din păcate, a fost vorba de un pacient sever, care a avut o evoluţie complicativă, într-adevăr nefericită. Nu mai am de ce să vă dau mai multe explicaţii, pentru că el a fost corect tratat, cu maxim profesionalism”.

În vara acestui an, Lavinia Vlad a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, în urma exploziei centralei de apartament din locuinţa sa, fiind dusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a stat 53 de zile, timp în care a fost infectată cu mai multe bacterii, în cele din urmă fiind transportată la un spital din Belgia

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Au început tăierile de salarii ale directorilor din companiile municipale. Ce economie ar urma să facă Primăria Capitalei

În București au început tăierile de salarii în cazul directorilor și membrilor din consiliile de administrație ai companiilor municipale.

Noua lege a pensiilor private în dezbatere. Tot mai mulți români cer retragerea integrală a banilor din Pilonul 2

Speriați că noua lege a pensiilor ar urma să limiteze retragerea banilor din Pilonul 2, tot mai mulți români cer acum toată suma acumulată, deși inițial optaseră pentru plăți lunare.

De anul viitor românii vor plăti taxe mai mari pentru case și terenuri. Ce spune Ilie Bolojan despre majorările de 70%

De anul viitor vom plăti taxe mai mari pentru casele și terenurile pe care le avem. În unele cazuri, creșterea ar putea fi și de 70%, conform unei variante încă în analiză la Guvern.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.