Căminele Universității Transilvania din Brașov, pline de ploşniţe. „E destul de nasol. Nu avem ce să facem”

×
Publicitate

Invazie de ploșnițe într-un cămin studențesc al Universității Transilvania din Brașov. Paraziții au apucat să se strecoare în saltelele și în pernele unor tineri, iar administrația este nevoită acum să facă dezinsecție.

Ca să elimine problema, trebuie să înlocuiască plintele, prizele și mobilierul unde s-ar putea adăposti supărătoarele gângănii. Poate chiar și parchetul.

Apariția ploșnițelor a fost reclamată de studenții cazați într-o cameră de patru locuri, aflată la etajul șase al unui cămin. Administrația i-a mutat în alte încăperi atât pe ei, cât și pe cei din vecinătate.

Student: „Știu că au fost doar în saltele și în acel cadru de lemn de sub saltele, că și acela e periculos, și niște perne”.

Student: „Nu e prea plăcut, având în vedere că se poate infecta toată clădirea și de acolo se ajunge la alte probleme”.

Ca să stârpească ploșnițele, administrația a făcut deja două runde de dezinsecție și va fi nevoită să repete operațiunea.

Daniel Munteanu, prorector al Universității Transilvania Brașov: „Problema este că este destul de costisitoare intervenția și noi sperăm că aceste intervenții nu vor fi foarte frecvente. Undeva la peste 20.000 de lei costă factura”.

În plus, vor fi înlocuite plintele, prizele și blaturile de lemn, unde ploșnițele își fac, de regulă, cuib. Chiar și parchetul ar trebui schimbat. Studenții sunt supărați că nu au fost înștiințați de situație și au aflat întâmplător că trebuie să ia măsuri de precauție.

Studentă: „E destul de nasol, dar nu avem ce să facem, adică știu că nu scapi de ele. Nu, din gură în gură ce s-a dat așa”.

Ploșnițele pătrund în locuri mici și înguste și pot fi greu observate pe timpul zilei. Ies din ascunzători noaptea, pentru a se hrăni. Mușcătura lor provoacă umflături însoțite de o senzație de arsură dureroasă și mâncărimi. Aceste insecte pot trăi până la doi ani fără să se hrănească, iar într-un an depun între 300 și 500 de ouă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62438556
Stâna în care era exploatat copilul din Brașov este a unui viceprimar. Câți bani încasa tatăl lui de la așa-zișii stăpâni
Viceprimarul comunei Ungra din județul Brașov a fost reținut de DIICOT pentru că ar fi exploatat la stâna lui un copil de numai 10 ani.
62438557
Un polițist de frontieră din Maramureș și soția lui, angajată la o bancă, ar fi falsificat bani. Cei doi au fost reținuți
Un polițist de frontieră din Maramureș și soția lui, angajată la o bancă, au fost reținuți, suspectați că ar face parte dntr-o rețea de falsificare și plasare de bancnote.
62438316
Care este cauza morții gravidei din Bacău, care a stat cu fătul mort în corp 12 ore. Reacția spitalului
Conducerea Spitalului Județean Bacău a făcut mai multe precizări după decesul Mariei, o gravidă de 38 de ani care a stat cu fătul mort în corp 12 ore.