Brexit-ul, ca victoria asupra naziștilor. Cum vor britanicii să serbeze momentul

×
Publicitate

Brexit-ul a intrat în linie dreaptă, iar susținătorii ieşirii Regatului din Uniunea Europeană se gândesc cum să serbeze momentul, stabilit pentru vineri 31 ianuarie, la 23.00, ora Londrei.

Unii vor să ridice steagul britanic peste tot, alţii sunt de părere că ar trebui pus în funcţiune clopotul istoric al Parlamentului sau vor să aprindă cerul metropolei cu un foc de artificii memorabil.

Subiectul a iscat dezbateri aprinse, iar ţara e dezbinată pe tema asta.

În urmă cu 75 de ani, clopotul din turnul Big Ben anunţa finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, simpatizanţii Brexitului, în frunte cu Nigel Farage, vor ca ieşirea din Uniunea Europeană să fie marcată la fel. Cu alte cuvinte, compară reuşita Brexitului cu victoria asupra Germaniei naziste, ceea ce spune multe despre modul lor de a gândi.

Richard Tice, preşedinte al campaniei pro-Brexit şi fost europarlamentar: „E un moment de cotitură, o celebrare formidabilă a voinței democratice. Și e corect să sărbătorim, iar sunetul Big Ben-ului e simbolic pentru democrație, pentru parlament."

Numai că marele clopot este demontat pentru lucrările de consolidare a turnului, iar pornirea lui provizorie ar costa nu mai puțin de 500.000 de lire, după cum a avertizat premierul Boris Johnson. Altă idee a susţinătorilor Brexit a fost arborarea steagului britanic peste tot.

Tony Greaves, parlamentar liberal-democrat: „Să folosești drapelul național ca să celebrezi ceva dorit doar de jumătate din țară este complet greșit.”

Dacă nu Big Ben, atunci de ce să nu bată clopotele din întreaga țară? Episcopul de la Buckingham s-a declarat îngrozit de propunere. Alți prelați au explicat că falia din societate s-ar adânci și mai mult.

Atunci măcar artificii şi spectacole în centrul metropolei, au cerut cei din Partidul Brexitului, condus de Farage! Acesta vrea să cheltuiască 100.0000 de lire sterline pentru "Brexit Celebration Party" şi aşteaptă zeci de mii de oameni în Piaţa Parlamentului din Londra. Aşa că a cerut autorizaţie pentru acest spectacol glorios, însă primarul Sadiq Kahn a respins focul de artificii, invocând poluarea.

Tony Travers, profesor la London School of Economics: „Firește că militanții pentru Brexit vor să marcheze simbolic momentul, vor clopote, Big Ben, artificii. Ei vor, dar nu cred că sunt mulți cei care agreează ideea. Eu unul bănuiesc că pentru majoritatea oamenilor va fi o seară de vineri obișnuită. Vom fi toți în pat.”

Cât despre oamenii simpli...

Femeie: „Nu sunt de acord cu Big Ben și bani cheltuiți aiurea, dar petrecere, da, fac.

Femeie: „Mi se pare cam pripit. Să vedem mai întâi cu ce ne alegem, ce va urma, dacă ne va fi mai bine, mai rău? Ce-ar fi de sărbătorit?”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62106338
Incendiu într-o gospodărie din Argeș. Pompierii au intervenit cu două autospeciale

O familie dintr-o comună din Argeș a sunat la 112, pentru ajutor, după ce depozitul de lemne din curte a luat foc, iar vălvătaia amenința să se extindă și la casă, din cauza vântului.

62106329
Mai mulți turiști care s-au aventurat pe Transalpina, blocați în zăpadă și salvați de jandarmi

O excursie la munte era cât pe ce să aibă un final nefericit pentru cinci turiști din Argeș, care s-au aventurat pe Transalpina, drum închis în această perioadă a anului.

62106296
Ce a făcut o bătrână de 76 de ani când s-a trezit cu un hoț peste ea în casă. Bărbatul era disperat să scape

O femeie de 76 de ani din judeţul Neamţ a dat dovadă de o stăpânire de sine impresionantă, după ce s-a trezit cu un hoţ în casă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.