Bogdan Opriţa: 50 de persoane, la Spitalul Floreasca în urma expunerii la gazul lacrimogen din Piaţa Victoriei

61979011
Agerpres

50 de persoane au ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală în ultimele trei zile, cele mai multe prezentându-se miercuri, pentru a li se face investigaţii după ce au inhalat gaz lacrimogen protestul din 10 august.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, doar în decursul zilei de miercuri s-au prezentat la spital 30 de oameni, iar luni şi marţi au ajuns alţi 20, relatează news.ro.

Opriţa a mai spus că niciuna dintre persoane nu a necesitat internarea, dar în cazul unora dintre ele continuă investigaţiile medicale. Simptomele cu care s-au prezentat la spital oamenii sunt stări de ameţeală, dureri de cap, buze uscate şi tuse, a mai declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

”Corupţia Ucide” a anunţat marţi că Unitatea Specială pentru Decontaminare-Cercetare C.B.R.N. (apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară) a prelevat probe de pe asfaltul din Piaţa Victoriei, grupul publicând şi fotografii cu cei de la Unitatea Specială pentru Decontaminare.

”După cum am spus în comunicatele anterioare, există suspiciunea că s-au folosit şi altfel de gaze în afară de cele CS, permise de Legislaţia Europeană, Convenţia de la Geneva şi ONU. Îmbrăcaţi în celebrele costume de protecţie HAZMAT, specialiştii Protecţiei Civile au făcut măsurători în diferite puncte din zona afectată şi au prelevate probe”, mai afirma grupul.

Grupul ”Corupţia Ucide” i-a îndemnat pe cei care au fost la protestul din 10 august ca, dacă au reacţii adverse, să meargă la spital.

Medicul Gabriel Diaconu spune că efectele gazelor lacrimogene folosite de Jandarmerie pot fi resimţite şi la două-trei săptămâni de la inhalare, iar printre simptome se numără tuse, arsuri, eczeme, inflamaţia laringelui sau pneumonită.

Potrivit medicului, simptomele cutanate (la nivelul pielii) sunt: erupţie a pielii în zona expusă (roşeaţă/ eritem) care poate asocia papule (bule de lichid care se sparg): simptomele pot apărea la 12 ore după expunere sau în următoarele 7 zile, arsuri, de obicei uşoare (grad I/II), apar din ziua a 3-a, mâncărimi (prurit): poate apărea la 2 – 3 zile după expunere, eczemă/ dermatită seboreică: de obicei apare în primele ore după expunere, pot trece 3 - 4 zile până apare, erupţie generalizată xantomatoasă: poate apărea la 1 – 2 săptămâni de la expunere. Simptomele respiratorii sunt: tuse: imediat şi în următoarele 2 - 3 zile, obstrucţie laringeală (laringită, edem/ inflamaţia laringelui) – 2 – 3 săptămâni după expunere, RADS: pneumonită, bronhoconstricţie şi reacţie de hiper-sensibilitate: 3 săptămâni după expunere.

"Foarte important, dacă aţi inhalat gaz lacrimogen/ iritant (CS/OC) şi experimentaţi în următoarele 2 săptămâni simptome atipice, orice sângerare a mucoaselor (tuse cu urme de sânge sau vărsături cu sânge), mergeţi la cea mai apropiată cameră de gardă. Aceste manifestări sunt rare, atipice dar cu potenţial sever. În cele mai recente recenzii de literatură durata medie a simptomelor respiratorii a fost de 22 de zile pentru tuse, 33 de zile pentru dispnee (dificultăţi de respiraţie) şi 38 de zile pentru dureri în gât. Având în vedere cauza, care aici este mixtă, atât iritarea căilor respiratorii cât şi afectarea schimburilor de gaze la nivel pulmonar, discutaţi cu un specialist pneumolog despre soluţii. Pe româneşte, nu trece nici cu sirop de tuse, nici cu pătlagină. Fiţi precauţi şi responsabili", a scris medicul, pe pagina sa de Facebook.

Jandarmeria Română susţine că gazele iritant lacrimogene folosite de jandarmi sunt achiziţionate de către instituţie exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii, aceste substanţe fiind folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene.

"Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive (spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene) sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii. Menţionăm totodată că aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene", a transmis, miercuri, Jandarmeria Română.

Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, coordonator al intervenţiei jandarmilor de la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei, afirma, într-un interviu pentru Kamikaze, că gazul folosit de jandarmi "este foarte legal, aprobat şi utilizat în toată lumea", iar Oficiul special al Procuraturii SUA a considerat că acest gaz poate produce doar în stări excepţionale leziuni ale corneei, arsuri locale sau iritaţii ale mucoaselor. "Letal nu poate să fie de nicio culoare decât dacă este utilizat în cantităţi foarte mari în spaţii închise", a susţinut el.

Jandarmeria Română a folosit vineri, la protestul diasporei din Piaţa Victoeiri, gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61979942
România, raiul căsătoriilor din interes. Sumele primite de româncele care îi ajută pe indieni şi pakistanezi

Sunt tot mai convinși de asta nemţii, după ce foarte multe fete de la noi si-au luat bărbaţi din Pakistan şi India pentru ca aceştia să încerce să rămână în Germania.

61969500
Viorica Dăncilă, mesaj după tragedia din Genova la mai bine de o zi de la accident

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa, între care şi cetăţeni români, ca urmare a prăbuşirii podului Morandi de lângă Genova.

61979717
MAE anunță că unul dintre românii declarați morți în urma tragediei din Genova este în viață

Ministerul Afacerilor Externe anunță că unul dintre cei doi români confirmați morți în urma tragediei din Genova este în viață, fiind internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.