Proiecte blocate, facturi uriașe: Ministrul Energiei vrea ”minuni” până la anul

62501564
Agerpres

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți că obiectivele strategice ale României sunt clare: transformarea din importator net de energie în exportator de energie și reducerea prețului la energie electrică sub media Uniunii Europene.

Ivan a precizat că la nivelul ministerului a fost introdus un mecanism de evaluare și monitorizare săptămânală, prin care secretarii de stat și directorii responsabili raportează direct progresul proiectelor majore, astfel încât acestea să fie finalizate până la sfârșitul anului viitor.

De ce România plătește printre cele mai mari prețuri la energie din UE

Potrivit ministrului, România a ajuns în situația actuală deoarece, în ultimul deceniu, a scos din producție aproximativ 7.000 MW capacități pe cărbune și gaz, înlocuite cu doar 1.200 MW instalați pe gaze. Astfel, 56% din capacitățile de producție „în bandă” au fost eliminate.

„În timpul zilei ajungem să exportăm energie la prețuri foarte mici, uneori negative, iar seara importăm aproape 20% din consum la prețuri ridicate. Această discrepanță duce la creșterea costului final al energiei pentru consumatori”, a explicat Ivan.

Ținte ambițioase și întârzieri critice

România și-a asumat prin PNRR eliminarea până la finalul anului 2025 a tuturor minelor și centralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia și din Valea Jiului, termen considerat extrem de ambițios în comparație cu alte state europene, precum Polonia (2039) sau Germania (2049).

Însă proiectele menite să înlocuiască aceste capacități au întârzieri majore. Termocentrala de la Iernut (430 MW) este blocată de aproape 10 ani, iar parcurile fotovoltaice și centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița au întârzieri de 2-3 ani. În plus, mai multe proiecte Hidroelectrica (Pașcani, Răstolița, Surduc-Siriu, Bumbești-Livezeni, Cornețu-Avrig, Cerna-Motru-Tismana), care însumează 350 MW, sunt contestate în instanță, deși au deja investiții realizate în proporție de peste 80%.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62417200
Cutremur înregistrat marți în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe Richter s-a produs marţi, la ora locală 11:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
62571668
Protest în Educație, pe 8 septembrie. Organizațiile studențești se alătură mitingului profesorilor din prima zi de școală
Organizațiile studențești se alătură protestului din 8 septembrie al sindicatelor din învățământ, și își exprimă nemulțumirea față de măsurile de austeritate care vizează sistemul educațional.
62571457
Bărbatul din Craiova evadat din arest la domiciliu a fost prins. Unde a fost găsit de polițiști
Poliţiştii din Dolj au reuşit prinderea bărbatului care a evadat după ce a plecat din locuinţa unde era arestat la domiciliu. El a fost găsit în Craiova.