Birocrația, inamic real al NATO în caz de război. Legislația României încurcă intrarea rapidă în țară a militarilor străini

×
Publicitate

Birocrația ar putea împiedica statele NATO să reacționeze rapid și eficient în caz de pericol. Este avertismentul transmis de specialiști care atrag atenția că e nevoie de un acord care să permită transferul rapid de trupe și tehnică militară între aliați.

Legislația României, de pildă, prevede că intrarea în țară a militarilor străini se poate face doar cu aprobare prealabilă.

Legea 291 din 2007 este cea care reglementează intrarea forțelor militare străine pe teritoriul țării și, dacă nu există alte tratate în acest sens, atunci trupele altor state și echipamentele lor trebuie să obțină aprobare fie de la președintele țării, fie de la ministrul Apărării.

În aceste condiții, în caz de război, accesul unor trupe NATO, suplimentare față de cele pe care le găzduim deja, ar putea fi îngreunat din cauza procedurilor administrative de aprobare.

General (R) Mircea Mîndrescu: „Toate aceste chestiuni trebuie rezolvate și credeți-mă că undeva este de necrezut că după atâta timp după ce avem aceste războaie, avem de a face cu aceste dificultăți încă”.

Tocmai de aceea, trei state NATO - Germania, Polonia și Țările de Jos - au căzut de acord să creeze împreună un coridor militar pentru transferul de arme și de trupe de la porturile de la Marea Nordului, pe flancul estic al alianței.

Au semnat o înțelegere pentru a elimina sau măcar a diminua birocrația. Experții consideră că asa ar trebui să se întâmple în toate statele NATO. Acesta este și unul dintre principalele motive pentru care alianța desfășoară chiar în această perioadă cel mai mare exercițiu militar de după încheierea Războiului rece.

Comandanții NATO vor să testeze noile planuri de apărare și să exerseze desfășurarea rapidă de trupe și echipamente din Statele Unite și din alte țări aliate pe flancul estic.

90.000 de militari din toate statele NATO se vor antrena până în luna mai în aer, pe apă și pe uscat, în mai multe țări aliate de pe flancul de est.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62423282
Vremea face ravagii. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt. Turiștii aflați la Rânca nu au mai putut pleca acasă
Vijelii puternice au răvășit mai multe zone din țară, cu rafale care au atins 100 de kilometri pe oră și au produs pagube însemnate. Au smuls acoperișuri și copaci. Iar pericolul nu a trecut.
62419469
Permisul anulat pe viață pentru șoferii beți sau drogați care provoacă accidente cu morți. Proiectul, adoptat tacit de Senat
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului auto al unui șofer beat sau drogat dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
62367930
Peste 220.000 de bugetari primesc 15% în plus la salariu. Vor avea în continuare majorarea de 5% acordată deja
Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas au anunţat că, în urma discuţiilor purtate luni la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei creşteri a salariilor de bază cu 15 % în două tranşe.